Admitere la liceu 2018. Absolventii claselor a VIII-a din promotia 2018, indiferent de varsta, precum si cei din promotiile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2018-2019, se pot inscrie la liceu (cursuri de zi).
De cand am devenit mame, nu de putine ori ni se poate intampla sa ne amintim cum ne cicaleau mamele noastre. In același timp, incepem sa conștientizam faptul ca acum am devenit și noi ca ele, tinand neaparat ca ai noștri copii sa faca anumite lucruri.
Niciun parinte nu este incantat de vestea ca al sau copil fumeaza iarba. Pentru ca acest viciu apare de obicei in perioada adolescentei, deja incarcata de schimbari in comportamentul copilului, iti oferim cateva modalitati in care poti aborda problema, precum și sfaturi din partea specialistului.
Una dintre intrebarile pe care parintii si le pun cel mai des, mai ales atunci cand copiii au mai crescut este: “Cand sa ma bag in viata copilului si cand sa fac un pas inapoi, oferindu-i intimitatea de care are nevoie?”. Exista parinti care fie lasa o prea mare libertatea copilului si apoi se trezesc socati in fata unor situatii precum consumul de droguri, scaderea notelor la scoala, absenteismul sau depresia. Exista si parinti care nu isi lasa copiii nici macar sa respire.
Iata cum sa nu mai tipi la copil – educatie pozitiva in 6 pasi. Vei putea rezolva conflictele aparute si fara sa tipi.
“Imi doresc foarte mult sa am si eu X!” “De ce?” “Pentru ca are/poarta/face toata lumea!”
Ca noua generatie este „ultratehnologizata” nu mai incape indoiala. De la varste mici, copiii incep sa utilizeze gadget-uri care mai de care mai performante.
Desi majoritatea parinților nu vor sa conceapa faptul ca al lor copil are nevoie de ajutor specializat, exista câteva semnale de alarma care ar trebui sa te trimita urgent la psiholog. Iți explicam in detaliu in continuare care sunt acestea si ce iți ramâne d
Diagnosticul de autism este unul foarte serios, cu implicatii majore in viata unei familii unde un copil este suspectat de comportament si dezvoltare atipica.
Fiecare dintre noi isi doreste sa-l ajute pe copilul sau sa devina un adult de succes.
Crizele de furie sunt cunoscute de catre majoritatea parintilor si odata incepute sunt extrem de greu de calmat. Din dorinta de a preintampina la timp manifestarile nedorite ale copilului, iti oferim o lista de semne care anticipeaza o criza de furie.
Notele de la scoala nu sunt cei mai buni indicatori ai potentialului pe care il are un elev, ci il forteaza pe acesta sa ramana intre granitele unui sistem social derutant, care-i poate opri inventivitatea, creatia sau sclipirea, considera psihologul Alexandru Plesea.
Relaţia dintre părinţi şi copii este supusă la grele încercări în special în timpul adolescenţei. În această perioadă una dintre cele mai mari griji a părinţilor este rebeliunea precum şi efectul pe care aceasta o are asupra relaţiei dintre părinţi şi copii. Z
Relatia mama-fiica este una extrem de speciala. Chiar daca regulile unei bune educatii sunt in mare parte universale, atat pentru baieti, cat si pentru fete, exista anumite lucruri pe care o fiica este foarte important sa le auda de la mama ei.
In societatea in care traim, bunul simt este o notiune extrem de relativa. Deseori, bunul simt şi manierele sunt confundate cu naivitatea, prin urmare multi ajung la concluzia ca este bine sa se ghideze dupa alte valori decat cele ale educatiei clasice.
Un copil fara incredere in sine va fi un adult care intampina dificultati in a se regasi atat in viata de zi cu zi, cat si in cariera. Capacitatea de a se adapta la provocarile vietii va fi redusa, iar anxietatea va fi un sentiment foarte prezent in viata lui.
Stereotipiile sau comportamentele de autostimulare se refera la miscarile repetitive ale corpului sau ale obiectelor. Aceste comportamente sunt frecvent intalnite la indivizii cu dizabilitati de dezvoltare, dar si in cazul copiilor cu autism.
Cand eram noi adolescenti, tehnologia se reducea la un computer rudimentar si un casetofon. Daca erai norocos, poate aveai un Walkman sau un telefon cu firul suficient de lung incat sa nu te auda parintii cand vorbesti pe furis cu iubitul(a).
Constienta mai mult sau mai putin, una dintre fricile noastre este aceea ca nu suntem parinti buni. Cam acesta imi era gandul cu care am plecat duminica trecuta la seminarul sustinut de Oana Moraru, cel la care eram nerabdatoare sa ajung.
Adolescentii zilelor noastre traiesc vremuri stresante. Presiunea vine atat de la parinti care isi doresc ca acestia sa reuseasca in viata, de la sistemul de invatament care ii solicita sa fie performanti, cat si de la ceilalti copii.