De ce copiii se poartă urât cu mama? Ce se ascunde în spatele crizelor de nervi de acasă
7. Ce să nu îi spui copilului după o criză de nervi
Unele replici rostite din oboseală sau frustrare pot adăuga rușine peste emoțiile pe care copilul deja nu știe să le gestioneze.
„Uite ce frumos se poartă ceilalți copii!”, „Numai cu mine faci așa!” sau „M-ai supărat atât de tare, încât nu mai vreau să vorbesc cu tine” pot accentua conflictul fără să îl ajute să înțeleagă ce ar putea face diferit.
Comparațiile cu alți copii pot fi deosebit de dureroase, mai ales atunci când cel mic a depus deja mult efort pentru a respecta regulile de la grădiniță sau de la școală.
Asta nu înseamnă că mama trebuie să accepte orice. Poate spune clar că este obosită, că are nevoie de o pauză și că anumite comportamente sunt inacceptabile. Diferența este între a critica un comportament și a-l face pe copil să creadă că el, ca persoană, este problema.
„Nu este în regulă să lovești” transmite o limită. „Ești un copil rău” pune o etichetă asupra lui.
Iar dacă mama și-a pierdut cumpătul și a țipat, poate reveni asupra momentului: „Am ridicat vocea și îmi pare rău. Eram foarte supărată, dar trebuia să vorbesc altfel. Hai să vedem cum procedăm data viitoare”.
Copilul învață și din felul în care adulții își repară greșelile.
8. Când crizele de nervi nu mai pot fi puse doar pe seama oboselii
Deși izbucnirile emoționale sunt frecvente în copilăria mică, nu orice criză trebuie considerată o etapă normală care va trece fără sprijin. Este important să ceri sfatul pediatrului sau al unui specialist în sănătatea mintală a copilului atunci când episoadele sunt foarte frecvente, durează neobișnuit de mult, implică agresivitate periculoasă sau afectează semnificativ viața familiei.
Merită investigate și schimbările bruște de comportament, mai ales dacă apar împreună cu tulburări de somn, refuzul de a merge la școală, retragere socială, dureri frecvente fără o explicație clară sau dificultăți de comunicare. Academia Americană de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului recomandă evaluarea de specialitate în cazul crizelor severe, persistente ori care implică rănirea propriei persoane sau a celorlalți.
Uneori, în spatele comportamentului se pot afla anxietatea, dificultățile de adaptare, problemele de somn, sensibilități senzoriale sau alte nevoi care trebuie înțelese. O criză de nervi, luată separat, nu înseamnă că un copil are o tulburare de dezvoltare ori o problemă psihiatrică.
Ce trebuie sa-ti intrebi NEAPARAT copilul dupa ce ai tipat la el
Copilul care se descarcă acasă are nevoie de înțelegere, dar și de limite
Poate cea mai importantă schimbare de perspectivă pentru o mamă este să nu privească fiecare izbucnire ca pe o provocare personală. Un copil care țipă după grădiniță poate fi epuizat. Unul care refuză să coopereze poate fi frustrat că nu are suficient control asupra programului său. Altul poate avea nevoie de mai multă atenție, de reguli consecvente sau de sprijin pentru a învăța să își exprime emoțiile. Explicațiile pot fi diferite, iar soluțiile trebuie adaptate copilului și situației.
Înțelegerea emoției nu înseamnă acceptarea loviturilor, a jignirilor sau a distrugerii obiectelor. Înseamnă să îi arăți copilului că poți recunoaște cât de greu îi este, păstrând în același timp limitele care îl protejează pe el și pe ceilalți. Iar uneori, după o zi în care a încercat să respecte zeci de reguli, ceea ce îi trebuie cel mai mult unui copil este foarte simplu: o gustare, câteva minute de liniște și un adult disponibil să îl asculte.
Surse: Child Mind Institute, Understood, Harvard Health Publishing, American Academy of Pediatrics
ID 161013114 © Fizkes | Dreamstime.com
