Shop
Ultimele 100 de articole

Cele trei mari riscuri din primul trimestru de sarcina

26 iulie 2018, , Vizualizări: ...
primul trimestru de sarcina - sfatulparintilor.ro - pixabay_com- toys-1284070_1920

Primul trimestru de sarcina, sau mai bine zis primele trei luni, pot prezenta suficient de multe riscuri pentru fetusul aflat pe cale de dezvoltare. Nu este de mirare ca multe femei gravide prefera sa fie prudente si sa nu impartaseasca tuturor bucuria faptului ca asteapta un copil.

 

Statistica si cazuistica arata ca cele mai multe pierderi de sarcina sau opriri din evolutie au loc in primele 12 saptamani

Uneori nu se poate face nimic. Este pur si simplu natura care face filtrarea a ce merge mai departe spre a se naste si ce nu, in functie de diversele defecte cromozomiale. In alte cazuri, insa, pierderile de sarcina se datoreaza si grijei insuficiente a femeii gravide.De aceea este important ce consuma, ce medicamente ia, cat sport practica o gravida.

 

 

Afla aici ce alimente nu are voie sa manance o femeie gravida, sub nicio forma, toata sarcina. Aici.

 

 

In primul trimestru de sarcina se formeaza organele, tesuturile si componente ale scheletului. Orice afecteaza negativ fatul poate duce la defecte serioase la nastere. Unele riscuri la nastere nu pot fi eliminate pentru ca ele tin de anormalitati genetice sau de probleme de implantare. Insa alte alte riscuri ale primului trimestru de sarcina pot fi eliminate prin schimbari benefice ale ritmului de viata.

 

Iata care sunt cele mai mari trei riscuri din primul trimestru de sarcina:

 

Avortul spontan

Din pacate, avortul spontan este foarte comun in primul trimestru. Aproape 20% din sarcinile luate in evidenta ajung la avort spontan inainte de finele saptamanii 12. Mai mult de 50% din aceste avorturi spontane sunt cauzate de anomalii cromozomiale. Ele nu pot fi prevenite si nu sunt din vina nimanui, afirma medicii specialisti.

Multe pierderi de sarcina din primul trimestru sunt date si de sarcini anormale. Placenta si sacul gestational cresc, dar niciun embrion nu se dezvolta. De obicei fumatul, drogurile si medicamentele luate fara aviz medical cresc semnificativ riscurile avortului spontan.

 

 

Sarcina extrauterina (ectopica)

Sarcina extrauterina – atunci cand sarcina se implanteaza in afara uterului – apare la una din 40 pana la 100 de gravide. Cel mai comun loc unde se opreste si se implanteaza embrionul este trompa uterina. Dar sunt si cazuri in care se fixeaza in abdomen, ovar sau zona cervicala. Sanse crescut de risc pentru sarcina extrauterina o au femeile cu boli inflamatorii pelviene, cu endometrioze sau cu alte sarcini extrauterine la activ.

Sarcinile extrauterine nu pot trai pentru ca spatiul unde s-au fixat nu e suficient de mare pentru ca fatul sa se dezvolte cresterea sa continua. Desi in cazuri foarte rare, sarcinile de acest tip care se fixeaza in abdomen supravietuiesc. De regula, o sarcina extrauterina se diagnosticheaza atunci cand la ecografie nu se vede embrionul in uter, semn ca el nu a ajuns acolo. In alte cazuri, se declanseaza durerea violenta data de embrionul in crestere care nu mai incape in locul unde s-a fixat. Dezvoltarea lui duce la ruperea trompei uterine si la declansarea imprevizibila a sangerarii masive.

 

O sarcina extrauterina este o urgenta chirurgicala

O sarcina extrauterina este o urgenta chirurgicala. Ea poate pune in pericol viata femeii din pricina hemoragiei masive din cavitatea abdominala. Aceasta apare atunci cand trompa uterina se sparge. In timpul operatiei, se elimina total si trompa uterina afectata asa incat sansa femeii de a mai face un copil in viitor scade cu 50%. Practic, ramane functionala o singura trompa.

In unele cazuri, sarcina extrauterina poate fi detectata si urmarita prin masurarea in sange a nivelului hormonului beta hCG. Acesta are valori marite la extrauterina (deci nu zero ca atunci cand femeia nu este gravida) dar nu suficient de mari ca la o sarcina normala. Ulterior, o ecografie transvaginala confirma sarcina ectopica. Se pot evita interventia chirurgicala prin injectii cu metotrexat, specifice chimioterapiei. Aceasta substanta omoara fatul in evolutie la un moment la care nu a apucat sa creasca intr-atat de mult incat sa rupa trompa. Astfel, desi sarcina nu poate fi salvata si nici trompa uterina, se evita suferinta mamei si interventia chirugicala. Trompa uterina pe care a fost sarcina ramane infundata si nefunctionala dar nu mai este extirpata chirurgical.

 

 

Defectele de nastere

Fetusul aflat in dezvoltare are cele mai mari riscuri de a colecta defecte la nastere intre saptamanile 8 si 13. Expunerea sa la substante daunatoare precum toxine, alcool, bacterii din alimente, intr-o perioada asa de vulnerabila pentru el poate cauza defecte la nastere. Acelasi grad mare de risc pentru defecte de nastere atrag dupa sine imbolnavirea mamei – si deci contaminarea fatului – de rubeola, toxoplasmoza, citomegalovirus, sifilis si uneori chiar banalul varsat de vant.

Dar defecte de nastere pot aparea si spontan si de regula implica probleme la inima – care sunt un sfert spre o treime din toate problemele fatului la nastere – defecte ale tubului neural (motiv pentru care se ia acid folic – la recomandarea medicului – inca dinainte de a ramane gravida) sau probleme cerebrale. Alte defecte la nastere sunt cele faciale cum ar fi buza de iepure sau probleme ale boltei palatine.

 

 

 

Ce poti face ca sa eviti asemenea tragedii?

Sa iei acid folic la recomandarea medicului; sa nu consumi deloc alcool, sa nu fumezi, sa nu te atingi de medicamente fara acordul medicului tau, sa nu iei droguri si sa mananci numai ce ai voie in sarcina, evitand total alimentele interzise unei gravide, pe care le mai repetam inca o data in articolul de aici.

Cuvinte cheie: , , ,

Loading...
Organic India
Disney
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Meniu