Tulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Tulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Tulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile
Tulburari de somn la copii - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - newborn-4397155_1920

Sa ai un somn usor, ca parinte, poate fi o adevarata provocare, mai ales cand cel mic sufera de tulburari ale somnului.  Aproximativ jumatate dintre copii au probleme din cauza viselor urate sau a fricilor si fobiilor de noapte, alti factori de stres care transforma somnul in cosmar si lor, dar si parintilor. Tulburarile de somn la copii pot fi inofensive, insa daca se intampla frecvent, ar fi bine sa cereti sfatul pediatrului. Este bine de stiut faptul ca fricile si fobiile din timpul noptii apar la majoritatea copiilor sub 10 ani. Peste 25 la suta dintre copii au tulburari serioase ale somnului fara sa sufere de vreo boala.

Tot ceea ce trebuie facut este ca parintii sa incerce sa-i scape de aceste frici si fobii care nu-i lasa sa doamna in timpul noptii.

Ce tulbura somnul copilului tau?

Nou-nascutii se trezesc peste noapte doar daca le e foame sau au scutecul plin. Cand cresc, insa, pot aparea probleme. Daca se intampla din cand in cand ca cel mic sa se trezeasca peste noapte, atunci n-ar fi o problema. Insa daca acest lucru se transforma intr-o obisnuinta, ar trebui sa analizezi situatia. Fie are cosmaruri, fie are frici si fobii, fie, pur si simplu, trebuie lucrat la rutina somnului. Sa le luam pe rand.

Cosmarurile sunt mai dese la copii decat la adulti pentru simplul fapt ca dorm mai mult si mai profund. Cosmarurile mai apar din pricina faptului ca n-au dormit suficient , ca au o fobie, un stres. Inca de cand copiii incep sa constientizeze frica, trebuie sa-i incurajati sa nu se teama de nimic. Reasigura-l ca nu exista monstri, fantome sau orice alt bau-bau cu care unii parinti obisnuiesc sa-si sperie copiii. Reaminteste-i ca voi, parintii, sunteti in camera cealalta si ca nimic rau nu i se poate intampla in timpul somnului. Un sarut de noapte buna, o imbratisare calda si o poveste cu zane fac oricand minuni.

Citeste si: Tulburari de somn. 5 greseli pe care le faci si solutii pentru remedierea lor

Fricile si fobiile de noapte se instaleaza in general dupa un eveniment stresant.

Copilul care are tulburari de somn din pricina fricilor si fobiilor se trezeste dupa primele doua ore de somn, tipa, este agitat, da haotic din maini si din picioare. De multe ori copiii care trec prin astfel de stari, chiar daca par trezi, ei nu sunt in totalitate constienti, este posibil chiar sa nu-si recunoaca parintii. Tulburarile de somn cauzate de frici si fobii afecteaza, de regula, copiii intre 2 si 6 ani. Desi par inspaimantatoare, aceste tulburari nu sunt generate, de regula, de nici o boala fizica sau mintala. Dar, daca se intampla frecvent, luati legatura cu medicul de familie. Ca si in cazul cosmarurilor, parintii trebuie sa-i reasigure pe copii ca nu au de ce sa se teama, ca in casa sunt in siguranta, ca totul este sub control. Stai cat de aproape vrea copilul sa fie de tine, tine-l de mana daca este cazul, mangaie-l. Cu cat ii cresti increderea in el, cu cat se va simti mai in siguranta, cu atat mai repede va trece peste aceasta perioada.

Nu rata nici: Descoperiri RECENTE despre cum sa dormi mai bine

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 05/06/2021