Intr-un material anterior, am vorbit despre cum se face disciplina la copii, conform principiilor curentului Educatiei pozitive. Aprofundam subiectul si va prezentam cateva situatii concrete cu care fiecare parinte din ziua de astazi se confrunta si cum trebuie sa reactioneze pentru a avea un copil bine crescut, civilizat si iubitor.
Din nefericire, multi profesori din Romania puncteaza mult prea usor un moment de neatentie sau de necunoastere, si extrapoleaza acel moment la nivelul lui general din punct de vedere academic
Inca din adolescența, visam la ziua in care voi deveni mama. Mi se parea fabulos sa porți in pantec o parte din tine, pe care sa o lasi mostenire acestei lumi.
Toți parinții, fara excepție, isi doresc cu siguranța ca ai lor copii sa aiba parte de succes in viața. Nu a fost inca identificata o rețeta certa pentru a obține succesul, dar se pare ca parinții joaca un rol important in acest sens
Ce conteaza mai mult in educatia copiilor? Majoritatea parintilor ar raspunde DISCIPLINA. Nu toata lumea este, insa, de acord.
Când spui accidente auto te gândeşti mai mult la evenimentele petrecute în trafic în care, printre victime, se numără şi copiii. Sunt însă şi accidente auto în care sunt implicaţi copii, care nu se petrec pe stradă, ci chiar în curtea proprie sau în faţa blocului. Iată câteva accidente auto care pot implica copiii şi ce măsuri de siguranţă ar trebui să iei.
Iata 4 abilitati pe care un copil trebuie sa le aiba inainte sa plece la facultate. Va avea mare nevoie de ele
Momentul nașterii este plin de mister. Impactul orei de naștere asupra norocului în viață este puternic.
Potrivit unor studii realizate de catre Fundatia Casatoriei din Marea Britanie (Marriage Foundation – n.r.), adolescentii cu parinti casatoriti au, in medie, o imagine de sine mai buna decat semenii lor ce provin din alte tipuri de familii.
Un bebelus adus in casa poate insemna mult stres pentru celalalt copil, dar si pentru mama care ar trebui sa se imparta intre ei. In functie de varsta copilului, s-ar putea sa treaca mai mult timp pana cand acesta se va obisnui cu bebelusul.
Orice femeie vrea sa fie perfecta in toate relatiile pe care le are, pentru a se simti implinita si fericita: in relatia cu copiii sai, cu sotul sau, cu jobul si colegii sai, cu parintii sai, cu prietenele. Uneori reuseste, alteori nu. Dar un lucru este clar, se va stradui din plin, se va lupta cu propriile greseli, se va culpabiliza, va invata din ele, astfel incat sufletul sa-i fie impacat ca a facut tot ce a putut pentru binele propriu si al celor pe care ii iubeste.
Copilul nu vine la pachet cu manual de instructiuni si nu exista parinte perfect. Un parinte poate citi toate cartile de specialitate, poate merge la toate cursurile cu putinta, poate vorbi cu toate mamele din parc de la locul de joaca sau de pe forumurile siteurilor pe aceasta tema sau chiar sa isi plateasca terapii saptamanale personale cu specialisti si tot sa traiasca cu sentimentul ca nu stapaneste cu adevarat toate tainele cresterii si educarii unui copil cu adevarat si eficient si armonios.
In ultimul deceniu termenul de mama elicopter a devenit tot mai popular. Poate esti chiar tu una sau cunosti pe cineva care se incadreaza in tipologie. In orice caz, speram ca ai simtul umorului ca sa poti citi cum se
O mama a postat pe retelele de socializare o fotografie socanta dupa ce a avut un accident de masina. Jenna Casado Rabberman mergea cu masina, impreuna cu cei doi copii – Becket (2 ani si jumatate) si Brooks (6 saptamani), cand un alt automobil a intrat in ei cu viteza.
Cel mai bun loc in care-ti dai seama de eficienta unui parinte in fata copilului este un magazin sau, in tot cazul, un loc unde se pot face cumparaturi (supermarket, aprozar, piata etc), mai ales dupa orele
Desi majoritatea parinților nu vor sa conceapa faptul ca al lor copil are nevoie de ajutor specializat, exista câteva semnale de alarma care ar trebui sa te trimita urgent la psiholog. Iți explicam in detaliu in continuare care sunt acestea si ce iți ramâne d
Diagnosticul de autism este unul foarte serios, cu implicatii majore in viata unei familii unde un copil este suspectat de comportament si dezvoltare atipica.
Asa cum vom afla si din articolul de mai jos, chiar si cei mai mici copii pot sa ne spuna lucruri care de care mai ciudate. Iata doar câteva exemple, multe dintre ele dându-ne pur si simplu fiori.
Copiii spun lucruri traznite. Toata lumea stie asta. Iata un top al celor mai amuzante fraze rostite de copii.
Nu este usor sa cresti un copil si mai ales sa-l convingi sa invete daca el nu are chef sa o faca. Insa Dr John Demartini ne vorbeste despre cum sa folosim valorile astfel incat acesta sa ne asculte copilul.