Shop
Ultimele 100 de articole

Ce poti pati cand muncesti la job cu disperare? Sindromul burn out

28 octombrie 2012, , Vizualizări:

Oamenii muncesc acum parca mai mult ca oricand; au mai putin timp pentru ei si ce isi doresc cu adevarat. Criza financiara ii determina pe multi sa munceasca cu mult mai mult decat pot duce, lasandu-se pacaliti de falsa impresie ca poti face fata la mai mult. Insa atunci cand nu recunosti care iti sunt limitele fizice, mentale si emotionale, risti sa platesti un pret dur, cu sanatatea si chiar viata ta.

 

Te recunosti? Atunci randurile de mai jos sunt si pentru tine.

 

Unii dintre cei care muncesc mult sunt si din cale afara de perfectionisti. Deci, nu doar ca muncesc peste limita lor, dar mai au si ambitia sa faca bine tot ce fac. Idealisti, pun prea mult suflet in toate iar la locul de munca sunt printre primii dispusi sa ia asupra lor tot greul. Par extrem de puternici, fizic si psihic, fapt ce ii fac pe cei din jur sa se bazeze si mai mult pe ei decat pe cei fragili sau vulnerabili. Si, de fapt, ei sunt primii care pot claca in orice clipa din pricina stresului.

 

Sindromul burn out este denumirea asociata clacarii oamenilor puternici. Nu poti ajunge sa suferi de acest sindrom daca candva in viata ta profesionala nu ai exagerat cu munca, implicarea, perfectionismul si sufletul pus, toate in acelasi timp.

 

Lumea medicala il mai numeste si exces de responsabilitate sau sindromul epuizarii fizice si emotionale.

 

Semnale de alarma

Te poti ingrijora ca poti avea si tu parte de o clacare in toata spendoarea ta, daca:

– suferi de oboseala cronica; chiar daca dormi bine noaptea sau daca iti iei niste zile libere, tot surmenat esti.
– suferi de dureri de cap, dureri de spate, infectii (semn ca imunitatea organismului tau slabeste pentru ca nu iti respecti limitele si nu acorzi suficient timp refacerii tale intre portiile de munca).
– ajungi sa uiti de intalniri sau sarcini importante, chiar tu, cel hiperresponsabil, si devii apatic, indiferent la ce te inconjoara.
– desi faci eforturi, esti tot mai ineficient la job, spre groaza ta; acest lucru te face sa devii frustrat si sa iti pierzi increderea in tine.

Sindromul burn-out ii pandeste pe oamenii puternici psihic. Foarte implicati, ei sunt piloni principali la locul lor de munca. Eu nu cer niciodata ajutor, din contra, preiau din proprie initiativa si din sarcinile altora daca e cazul, ca doar pot si stiu. Pun nevoile celorlalti inaintea propriilor lor nevoi. De ce? Pentru ca in subconstient ei fac toate acestea ca sa fie iubiti de cei din jur prin ce fac si apreciati de superiorii lor sau de colaboratorii profesionali, considerati oameni de mare incredere.

 

 

Ce faci daca te confrunti cu burn-out sau ai un asemenea caz in familie?

Daca te regasesti in descrierea de mai sus, afla ca trebuie sa iei masuri ca sa te destresezi si sa intelegi ca lumea poate merge mai departe si fara tine insa sanatatea nu ti-o mai da nimeni inapoi. Stresul chiar ucide. Clacheaza sistemul cardio-vascular, scade imunitatea si bolile se agata de tine cu mult mai multa usurinta iar faptul ca nu respecti nevoile tale emotionale de a-ti acorda timp in care sa te relaxezi, sa razi, sa te bucuri de viata ta, sa nu iti pese ca unele lucruri pur si simplu nu le-ai putut face la job, se sanctioneaza aspru.

Daca simti ca singur nu poti sa te salvezi, accepta un ajutor de la un psiholog care te poate indruma cum sa gandesti diferit si sa te eliberezi, fara sa insemne ca vei renunta la munca sau la identitatea ta profesionala.

Uneori cei cu burn-out pot avea nevoie si de medicamente ca sa isi repuna in starea normala de functionare acele organe date peste cap din pricina stressului: inima, creierul, ficatul, stomacul, colonul, pancreasul. Dar daca continui ca pana acum si in plus iei si pumnul de doctorii, iti semnezi singur sentinta.

Daca ai pe cineva in familie cu aceste simptome, fa tot ce poti si ajuta-l sa constientizeze problema si sa se salveze. Du-l la doctor, du-l la psiholog, vorbeste tu cu el daca ai suficienta credibilitate. Nu il lasa sa se distruga, ajuta-l sa isi accepte limitele si sa redescopere formula echilibrului: timp pentru munca, timp pentru odihna, timp pentru sine (incluzand familia si copiii).

 

 8 reguli pentru cei cu sindromul burn-out

-stabileste-ti limitele si respecta-le (dupa proiectul x imi iau 3 zile libere).

– implica-te la job dar nu il confunda cu insasi viata ta

– nu accepta sarcini care te coplesesc

– cere sa ti se recunoasca munca, verbal, financiar, etc.

– nu incerca sa controlezi totul; lasa-i si pe altii sa isi asume consecinta actiunilor lor, chiar daca iti sunt in subordine si ti se pare tie ca tot tu raspunzi pentru ei si bunul mers al departamentului/colectivului tau.

– nu-ti lua de lucru acasa, nu deschide computerul acasa ca sa mai verifici mailurile de serviciu ce au sosit de cand ai plecat de acolo si pana ai venit acasa.

– nu renunta la lucrurile care iti fac placere din viata ta personala doar pentru ca nu mai ai destul timp pentru job

– in perioadele in care ai mult de muncit, ofera-ti si activitati relaxante, nu doar dupa aceea. Astfel te vei simti stimulat si nu vei mai fi asa de frustrat ca viata ta e facuta numai din job.

 

 

 

Vrei sa fii un parinte perfect? Cumpara si tu ghidurile Sfatulparintilor.ro!

45 de cuvinte si expresii interzise parintilor

33 de greseli majore de evitat in educatia copilului tau

Foto: dreamstime.com

seo
Gradinita
Blossom Salon
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.