12 rețete de ciorbe și supe populare la români - Pagina 4 din 4 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

12 rețete de ciorbe și supe populare la români

retete de ciorbe si supe

Rețete de ciorbe și supe #10. Supă cremă de ciuperci

Rețetă de Lory

Ingrediente Supă cremă de ciuperci

400 gr ciuperci brune

un morcov

2 cepe

o bucată țelină

2 cartofi

1 l supă de legume sau apă

50 gr margarină sau unt

2 linguri ulei de măsline

crutoane de pâine

sare

piper

usturoi

Mod de preparare Supă cremă de ciuperci

Ceapa tocată mărunt se pune la călit în margarină sau unt, apoi adăugăm rondelele de morcov și țelina tăiată felii. După 5 minute adăugăm ciupercile tăiate lame și călim în continuare cam 10 minute. Adăugăm supa de legume și lăsăm să fiarbă la foc potrivit.

Punem și cubulețele de cartofi, mai completăm cu supă dacă este nevoie și lăsăm la fiert până ce toate legumele s-au înmuiat bine. Condimentăm cu sare și piper după gust și dăm deoparte să se răcorească puțin. Se pune în blender și se formează crema. Dacă este prea multă zeamă, mai oprim înainte de a trece-o prin blender.

Se servește în boluri, însoțită de chipsuri din ciuperci, un pic de ulei de măsline, fulgi de ardei iute și crutoane de pâine cu usturoi.

Poftă bună!

Rețete de ciorbe și supe #11. Ciorbă à la grec

Rețetă de abetina

Ingrediente Ciorbă à la grec

  • 2 bucăți piept de pui, cam 1,8 kg
  • 3 cepe mici
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină păstârnac
  • 2 rădăcini pătrunjel
  • o bucată țelină
  • 1 legătură leuștean verde
  • 2 linguri orez
  • 1 lămâie
  • 1 lingură Maggi Secretul Gustului Intensavor cu gust de legume
  • 1 lingură borș Maggic
  • 200 ml lapte dulce
  • 500 gr smântână
  • sare după gust
  • 4 ouă
  • 2 căpățâni de usturoi

Mod de preparare Ciorbă à la grec

Se spală carnea și se pune la fiert cu o căpățână de usturoi. Se lasă să tragă câteva clocote, se aruncă apa, se clătește carnea, se taie cubulețe mici și se pune în altă oală cu apă rece.

Legumele se curăță și se pun la fiert cu apă și puțină sare. Când sunt fierte, se pasează și se pun peste carnea tăiată. Se trag câteva clocote și se adaugă zeama de lămâie, Maggi Secretul Gustului și o lingură de borș Maggic pentru un gust și o savoare plăcută. Se adaugă orezul și se lasă la fiert cam cât să tragă câteva clocote, apoi oprim focul.

Se curăță o căpățână de usturoi, se toacă mărunt și se face mujdei. Peste usturoi se adaugă laptele, smântâna și ouăle și se mixează bine. Turnăm compoziția peste ciorbă, amestecăm ușor și presărăm leuștean verde tocat mărunt.

De preferat să adăugăm smântâna abia după vreo 5 minute după ce oprim focul, așa nu riscăm să se taie smântâna.

Poftă bună!

Rețete de ciorbe și supe #12. Supă de roșii cu găluște

Ingrediente Supă de roșii cu găluște

– 500 gr roșii
– 2 cutii roșii decojite
– 1 ceapă
– 1 morcov
– 1 țelină
– 1 ceașcă de griș
– 3 ouă
– 3 linguri ulei
– piper, sare
– leuștean verde

Mod de preparare Supă de roșii cu găluște

Opărim roșiile câteva minute, să le putem curăța pielițele. Le tăiem cubulețe.

Tăiem morcovii, țelina și ceapa cubulețe.

Se pun morcovii, țelina și ceapa la călit. Apoi adăugăm roșiile și roșiile din cutie.

Punem circa 4 litri de apă și lăsăm să fiarbă bine zarzavatul.

Între timp, facem găluștele. Se separă albușul de gălbenuș. Se bate albușul bine cu un praf de sare. Când a devenit pufos, se adaugă gălbenușul, apoi grișul în ploaie. Se condimentează cu piper.

Când s-a fiert bine zarzavatul, dăm oala de pe foc. Strecurăm supa. Zarzavatul rezultat se pasează printr-o strecurătoare sau se mixează la blender până devine o pastă.

Se pune din nou oala pe foc și se adaugă zarzavatul pasat.

Se fac cu lingura găluști, care se pun în supă. Se lasă să fiarbă bine grișul.

La sfârșit se adaugă leușteanul verde.

Poftă bună!

Citeste continuarea: 1 2 3 4

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Data articol: 12/05/2026