Rețete culinare românești. 11 rețete din topul preferințelor străinilor - Pagina 3 din 4 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
Din 2010 • Peste 40.000 articole
Google Logo Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rețete culinare românești. 11 rețete din topul preferințelor străinilor

retete culinare romanesti
Credit foto: Imagine de Alfaviski8 de la Pixabay

Rețete culinare românești: Varză cu carne de porc la cuptor

Rețeta de farfuriavesela

Ingrediente Varză cu carne de porc la cuptor

2 verze proaspete
600 gr carne porc, tăiată cubulețe
150 gr adrei gras, tăiat mărunt
2 cepe, tăiate și ele mărunt
suc acrișor de roșii/bulion
3-4 linguri de ulei
Condimente: sare, piper, boia, cimbru, busuioc, foi de dafin

Mod de preparare Varză cu carne de porc la cuptor

Condimentăm carnea cu sare, piper, cimbru și busuioc, să-și mai ia gust până când ajunge în cratiță.
Tăiem varza fideluță, ceea ce mie de cuțit nu-mi iese, așa că am un ajutor de nădejde și anume un dispozitiv pentru tăiat varza, i se mai spune și mandolina… așa am văzut eu pe youtube… haha…
Revin, deci tăiem varza fideluță și o frecăm bine cu sare pentru a rupe fibra și a fierbe mai ușor.

Pun cratița pe foc, pun uleiul la încins și adaug carnea de porc să se rumenească puțin, apoi vine și ceapa, și ardeiul gras. După ce s-au înmuiat legumele adaug varza, atât cât încape în cratiță, acopăr cu un capac și las câteva minute până scade, apoi mai adaug varza, iar o acopăr și o las câteva minute și tot așa până când încape toată.

Condimentez bine, pun și sucul de roșii, mai las pe foc câteva min după care bag cratița în cuptor, cam jumătate de oră, până se fierbe, rumenește și scade varza mea.
Dar ce credeți că am stat degeaba cât a stat varza în cuptor? nu, m-am apucat să fac o mămăligă zdravănă, căci altfel parcă nu merge varza.

Poftă bună!

Rețete culinare românești: Cozonac pufos și fără frământare

Rețeta de farfuriavesela

Cozonac nu știe oricine să facă, iar străinilor le place la nebunie preparatul servit la zi de mare sărbătoare. Și nouă, de altfel.

Ingrediente Cozonac pufos și fără frământare

pentru 2 cozonaci

1 kg făină
5 ouă pt aluat, +1 ou pentru dat pe deasupra
300 gr zahăr (puneți mai mult dacă vă place mai dulce)
100 gr margarină topită/unt
5 linguri de ulei
400 ml lapte
cub de 42 gr drojdie
200 gr nucă
4 linguri cacao
coajă rasă de la o lămâie și de la o portocală
esență de lămâie
praf de sare

Mod de preparare Cozonac pufos și fără frământare 

Cernem făina de două ori într-un vas, punem un praf de sare, drojdia o amestecată cu 2 linguri de zahăr și puțin lapte și o așezăm într-o adâncitură pe care o facem în făină, presar puțină făină deasupra drojdiei și o las să înflorească.

După aprox 10 min drojdia a început să crească, adaug gălbenușurile (5 buc), zahărul (mai opresc 2-3 linguri de zahăr pentru umplutură), margarina topită, uleiul, coaja de lămâie și de portocală și treptat adaug laptele. Amestecăm bine ingredientele, adăugând lapte treptat, va rezulta un aluat destul de lipicios, dar nu trebuie să fie vârtos. Ingredientele doar le-am amestecat bine, nu am frământat.

Acopăr vasul cu un prosop de bucătărie și îl așez într-un loc călduros căldură și fără curenți de aer până când aluatul își va dubla volumul (aprox 1 oră).

Cât timp aluatul crește pregătim compoziția pentru umplutură din albușurile bătute spumă cu un praf de sare, cu zahărul, nuca și cacao, omogenizând bine.

Tăvile se ung bine cu ulei și se pudrează cu făină.

După ce aluatul a crescut, ung bine cu ulei blatul de lucru, împart aluatul în 4 părți egale, rezultând astfel 2 cozonaci, pentru că o să împletesc/răsucesc ușor două câte două din sferturile de aluat.

Fiecare sfert de aluat în prelucrez ușor (cam 1 min) pe blatul de lucru uns cu ulei, pentru ca aluatul să fie mai legat, el întind ușor cu degetele și podul palmelor, îi dau o formă dreptunghiulară, cu lățimea nu mai mare decât tava de cozonac, așez din compoziția pentru umplut, rulez aluatul.

Rulourile astfel pregătite, două câte două le răsucesc și le așez frumos în tăvile de cozonac.

Mai las la crescut cozonacii și în tăvi așezați, în loc cald, de obicei pe aragaz, cu cuptorul pornit să fie și el încins.

Cam după o jumătate de oră cozonacii au crescut, nu-mi rămâne decât să bat bine un ou și cu o pensulă să dau pe deasupra cozonacilor, că doar e sărbătoare și toată lumea se gătește… apoi în cuptor cu ei, la 190 grade, până când se vor coace și rumeni frumos deasupra, ai mei au pretrecut cam o oră în cuptor. Am testat cu scobitoarea să văd dacă s-au copt, i-am scos pe un suport de lemn și așezați pe o parte îi las să se răcească pentru a-i scoate din tăvi.

* Toate ingredientele să fie la temperatura camerei.
** Nu deschideți cuptorul în primele 30 min de la introducerea cozonacilor.

Poftă bună!

Avem aici mai multe rețete.

Rețete culinare românești: Salată boeuf

Rețeta de Adi84

În ciuda denumirii cu iz francez, rețeta este românească și are la bază salata rusească.

Ingrediente Salată boeuf

500g piept pui

400 g cartofi

3 morcovi

200 g mazăre

1 țelină mică

castraveți și gogoșari acri

pătrunjel-pt ornat

maioneză

măsline.pt ornat

1 ou fiert-pt ornat

Mod de preparare Salată boeuf 

se spală carnea și se pune la fiert, lafoc potrivit, într-o oală cu apă rece. se curăță spuma. carnea fiartă se taie apoi în cubulețe

Se curăță și se spală legumele și zarzavatul și se pun la fiert.

După fierbere, se taie cubulețe

se pune totul într-un castron, se adaugă castraveciorii tăiați, gogoșarul, mazărea. se săreazase adaugă o parte din maioneză. amestecul se pune pe un patou și se ornează.

Poftă bună!

Aici găsiți mai multe rețete delicioase.

Citeste continuarea: 1 2 3 4

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Cuvinte cheie:
Data articol: 05/09/2026 (actualizat la: 5 septembrie 2026)