Vindecatorul spiritual este considerat sacru in multe culturi. Unii oameni cred ca acest dar este transmis din generatie in generatie, asemenea codului ADN.
Daca ai ajuns la intrebarea cu ce se curata carioca de pe piele, trebuie sa stii ca e nevoie sa actionezi imediat ce s-a petrecut incidentul.
Viaţa tot mai agitată şi aglomerată ne consumă pe noi şi ne consumă şi din timpul pe care, pe vremuri, îl acordam mult mai uşor unor plăceri şi chiar necesităţi.
O temă a lunii noiembrie se referă RENUNȚAREA LA „VECHILE BAGAJE”. Energia vindecătoare ce s-a manifestat în luna octombrie va caracteriza și luna noiembrie, iar efectele sale vor fi tot mai puternice.
De unde stii daca esti pe drumul cel bun? Decizia a fost luata, te straduiesti spre schimbare, ai facut deja primii pasi. Dar apoi au inceput indoielile.
In fiecare an, la 8 noiembrie, romanii praznuiesc Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cei doi arhangheli purtatori de sabie ca simbol al biruintei sunt, potrivit credintei ortodoxe, conducatorii cetelor de ingeri si calauzele sufletelor in drumul lor spre Rai.
Semnificatia numelui Gabriela se pare ca determina tot mai multi parinti sa aleaga acest nume pentru copiii lor.
Detartraj inseamna indepartarea tartrului de pe dinti. Iata cum sa faci detartraj la tine acasa.
Substantele vitale din sfecla nu se distrug prin fierbere, dar este preferabil sa fie consumata cruda.Iata 16 retete naturiste pe baza de sfecla rosie.
Una dintre temele lunii noiembrie este legată de faptul că SUFLETUL VOSTRU VĂ VORBEȘTE MAI MULT/CLAR CA NICIODATĂ.
Fara indoiala, garderoba spune foarte multe despre tine si felul tau de a fi. Mai mult, hainele pe care le porti dezvaluie si starea de spirit.
Universul îți va da tot ce ai nevoie ca să te ajute să fii tu însuți, să te manifești la modul autentic. În același timp, de câte ori vei alege să nu te manifești la modul autentic Universul îți va lua ceva, ca să te atenționeze că nu te manifești la modul autentic.
Există atât de multe locuri frumoase pe această Planetă, încât e păcat să nu încerci să vizitezi cât mai multe! Te-ai gândit care va fi următoarea ta destinație de vacanță?
Daca, pe vremuri, mamele noastre vorbeau despre sarcina, la varsta de 20 de ani sau chiar mai putin, in timpurile de-acum, despre sarcina se vorbeste la 30 sau chiar 40 de ani.
Poti sa te orientezi spre un articol care a devenit astazi mai mult decat un moft: leaganul pentru bebelusi sau balansoarul pentru bebelusi.
Daca vrei sa te intelegi bine cu seful, afla ce zodie este, apoi citeste mai jos. Vei descoperi aici cateva caracteristici comune sefilor, in functie de semnul lor zodiacal.
Unii oameni au impresia că problema lor este că nu au destul timp ca să facă tot ce au de făcut și de aceea sunt stresați/ agitați/ epuizați.
Desi s-ar putea sa nu fii acolo unde iti doresti sa fii in viata ta acum, lucrezi la ceva uimitor si care nu ar trebui sa mearga fara sa fie remarcat.
Viata este facuta din culori in infinite nuante si combinatii. In fiecare zi, alegem – constient sau intuitiv – culori prin hainele purtate, felul in care ne decoram mediul, prin cadourile luate, prin florile cumparate, practic prin absolut orice.
Pentru a realiza o scrisoare de intentie care sa-ti mareasca sansele de angajare, trebuie sa tii cont de cateva caracteristici: