Shop
Ultimele 100 de articole

Educaţie copii: 5 căi să spui NU unui copil într-un mod pozitiv

18 august 2015, , Vizualizări:
sfatulparintilor.ro - Educatie copii: Cum sa spui NU

În educaţia copiilor, părinţii folosesc cuvântul NU: “Nu e voie!”, “Nu pune mâna!”, “Nu mânca acum că-ţi strici foamea” şi exemplele pot continua. Desigur, v-aţi şi regăsit în unele dintre aceste situaţii. Are şi acest NU rolul său în educaţia copiilor. Spunând NU unui copil îl învăţaţi de fapt să spună, la rândul său, NU atunci când este cazul. Şi, de asemenea, sunt unii dintre voi care s-au regăsit în situaţia de a fi incapabili să spună NU în viaţa de adult, la serviciu când şeful a cerut să staţi peste program, de exemplu. Însă, există şi pericolul ca acest NU spus impulsiv, cu un anume ton şi prea des, să transforme copilul într-un îndărătnic desăvârşit, care îşi va refula frustrările la maturitate.

Iată câteva modalităţi prin care puteţi spune NU unui copil, într-o manieră pozitivă.

 

 

Educaţie copii – sfatul 1: Echilibraţi balanţa DA – NU

Prea mulţi DA pot însemna transformarea copilului într-un egoist care va crede că totul i se cuvine şi care va acumula frustrări de fiecare dată când i se va spune NU. Prea mulţi NU vor transforma copilul într-o persoană negativistă care va face din NU centrul universului său. Iar de aici vor rezulta alte frustrări. Aşadar, o balanţă echilibrată între DA şi NU este cheia în educaţia copiilor.

 

 

Educaţie copii – sfatul 2: Numărul de NU-uri creşte odată cu copilul

Arta de a spune NU se dezvoltă odată cu creşterea în vârstă a copilului. Bebeluş fiind, acesta are multe nevoi pe care părinţii le satisfac fără probleme. După primul an de viaţă deja problemele încep să se schimbe. Nu întotdeauna dorinţele copilului sunt sănătoase sau sigure pentru intregritatea lui, şi atunci părinţii încep să pună limitele. Dacă între 9 şi 14 luni, numărul de NU-uri este relativ mic, între 14 şi 18 luni situaţia se modifică, iar copiii devin destul de frustraţi că nu le sunt permise anumite “activităţi” şi chiar se manifestă ca atare. Însă şi de cealaltă parte apar refuzuri. După vârsta de doi ani şi aceştia devin “experţi” în arta “NU”-ului.

 

 

Educaţie copii – sfatul 3: Folosiţi alternative pentru NU

Imaginaţi-vă un copil de vreo 18 luni, plin de energie, care încearcă să se caţere peste tot prin casă. NU acolo, NU dincolo, o multitudine de locuri unde copilul NU are voie. Este evident că devine frustrant pentru el, se agită, începe să plângă, să se isterizeze, ceea ce vă provoacă nervozitate şi iată cum poate degenera o situaţie care ar fi putut fi foarte calmă şi plăcută. Cum? Ei bine, dacă în casă nu sunt locuri pe care copilul să le exploreze din pricina pericolelor la care poate fi expus, atunci mergeţi cu el afară, în parc sau la un loc de joacă potrivit vârstei. În acest fel copilul îşi va consuma energia şi îşi va satisface curiozităţile specifice vârstei.

 

 

Educaţie copii – sfatul 4: Învăţaţi cuvintele STOP sau ATENŢIE

Să spui STOP este o alternativă mult mai sănătoasă decât să spui NU. În loc de “NU mai face asta”, poţi încerca “STOP, te rog să încetezi să mai faci asta!”

Data viitoare când se mai duce la prize în loc de “Nu pune mâna că te curentezi”, puteţi încerca “ATENŢIE! Acolo este curent şi îţi poate face rău” . Sau când mai umblă la coşul de gunoi să spui “ATENŢIE! Acolo este murdar şi te poţi îmbolnavi!”.  Dacă utilizaţi şi mimici care să-i facă să înţeleagă cât de grav este să umbli la priză sau cât de dezgustător este gunoiul, atunci copilul va înregistra mult mai uşor informaţiile transmise. Însă dacă i se tot repetă NU, va deveni imun şi nu va reacţiona la el. Ca şi când nici măcar nu ar auzi că aţi spus NU.

 

 

Educaţie copii – sfatul 5: Oferiţi ceva în schimb când totuşi spuneţi NU

Există şi cazuri în care NU este imposibil de evitat. De exemplu, copilul vrea un cuţit. Atunci puteţi spune “Cuţitul nu este pentru X (numele copilului) este pentru oameni mari. Când X va fi mare, va putea utiliza cuţitul. Jucăria aceasta este pentru X. O poţi folosi de câte ori vrei”.

Din această abordare copilul va înţelege că nu este refuzat, ci protejat, că este spre binele lui. Şi, în plus, i s-a şi distras atenţia de la obiectul interzis.

Trebuie doar să aveţi grijă la tonul folosit. Ştim cu toţii să el face muzica.

 

 

Citeşte si 4 moduri sa spui NU copilului tau, fara sa rostesti NU 

Cuvinte cheie: ,

seo
Gradinita
Blossom Salon
codul
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.
Meniu