Copilul preferat există? 6 semne că unul dintre frați primește mai multă atenție, chiar dacă părinții nu-și dau seama
Ce efecte poate avea favoritismul asupra copiilor?
Diferențele repetate de tratament pot influența felul în care copiii se raportează la ei înșiși, la părinți și la frați. O meta-analiză publicată în 2024 în revista Child Development a inclus date de la 26.451 de participanți, provenite din 43 de eșantioane. Cercetătorii au identificat o asociere între tratamentul parental mai puțin favorabil și niveluri mai ridicate ale dificultăților emoționale și de comportament.
O altă analiză, publicată în 2025 în Clinical Child and Family Psychology Review, a reunit 26 de studii cu 37.025 de participanți. Rezultatele au asociat diferențele de tratament parental cu manifestări precum anxietatea, simptomele depresive și comportamentele agresive.
Aceste rezultate nu înseamnă că un copil care primește mai puțină atenție va dezvolta automat probleme psihologice. Studiile identifică asocieri statistice și nu demonstrează că favoritismul este singura cauză a dificultăților observate.
Contează durata, intensitatea, contextul familial, relația dintre frați și felul în care fiecare copil interpretează comportamentul părinților. De asemenea, favoritismul îl poate afecta și pe copilul considerat preferat. Acesta poate resimți presiunea de a rămâne mereu cuminte, performant sau responsabil, mai ales dacă aprecierea părinților pare legată de respectarea acestor așteptări.
Este greșit să îți tratezi copiii diferit?
Nu. Echitatea între frați nu înseamnă că fiecare trebuie să primească exact același lucru, în orice moment.
Un adolescent poate avea mai multă libertate decât un copil de șapte ani. Un copil bolnav are nevoie temporar de mai multă îngrijire. Altul poate avea dificultăți școlare și poate beneficia de sprijin suplimentar. Diferențele sunt firești atunci când răspund unor nevoi reale și pot fi explicate.
Problema apare atunci când unul dintre copii primește constant mai multă căldură, mai multă indulgență ori mai multe oportunități, iar celălalt este dezavantajat fără un motiv justificat. Cercetările arată că vârsta, temperamentul și comportamentul copiilor pot influența reacțiile părinților. Un copil care respectă regulile poate fi mai ușor de crescut decât unul care protestează frecvent, dar asta nu ar trebui să determine câtă afecțiune primește fiecare.
Părinții pot adapta regulile și sprijinul oferit, păstrând aceeași preocupare pentru binele tuturor copiilor.
Ce faci când unul dintre copii spune: „Pe el îl iubești mai mult!”
Pentru un părinte, o asemenea afirmație poate fi foarte dureroasă. Mai ales când simte că face tot ce poate pentru a avea grijă de fiecare copil. Reacția instinctivă este să respingă acuzația: „Cum poți să spui așa ceva? Vă iubesc pe amândoi la fel!”.
Dar copilul poate vorbi despre ceva foarte concret, chiar dacă îl exprimă printr-o afirmație generală. Poate este supărat că fratele său a primit un cadou mai scump, că părinții au lipsit de la un eveniment important pentru el sau că întotdeauna i se cere să fie cel înțelegător. În loc să închei discuția printr-o negare, încearcă să afli ce se află în spatele ei. „Ce te-a făcut să simți asta?” sau „Îți amintești când ai avut impresia că l-am tratat mai bine?” sunt întrebări care îi oferă copilului ocazia să explice.
Ascultă răspunsul înainte să te justifici. Poate vei descoperi o neînțelegere, o situație pe care o poți explica sau un comportament pe care chiar merită să îl schimbi. Dacă ai fost nedrept, poți recunoaște: „Ai dreptate, ție ți-am cerut să renunți de mai multe ori. Nu mi-am dat seama. O să fiu mai atent”. O asemenea reacție nu îți slăbește autoritatea de părinte. Îi arată copilului că sentimentele sale contează și că adulții pot corecta lucrurile atunci când greșesc.
Cum pot părinții să reducă favoritismul fără să transforme familia într-o competiție?
Primul pas este să observe tiparele care se repetă. Cine primește cele mai multe laude? Cine este certat mai des? De la cine se așteaptă întotdeauna să cedeze? Cu care copil petreci timp fără ca acesta să fie nevoit să îți ceară atenția? Este util și să discuți separat cu fiecare copil despre lucrurile care îl bucură, îl supără sau îl fac să se simtă neglijat.
Nu transforma însă fiecare cadou, fiecare ieșire sau fiecare minut într-un calcul menit să demonstreze că îi iubești în mod egal. Copiii au nevoi și interese diferite. Dacă unul primește o bicicletă fiindcă a crescut și cea veche nu i se mai potrivește, celălalt nu trebuie să primească automat un cadou de aceeași valoare. Dar are nevoie să știe că dorințele și nevoile sale sunt și ele importante.
La fel, nu este necesar să îi lauzi pe amândoi pentru exact aceleași lucruri. Poți aprecia talentul sportiv al unuia și perseverența celuilalt, fără să îi compari. Atunci când diferențele de tratament au devenit o sursă permanentă de tensiune, iar unul dintre copii se simte respins sau inferior, discuțiile cu un psiholog specializat în copii și familie pot ajuta la înțelegerea situației.
Copiii nu au nevoie să fie identici în ochii părinților. Au nevoie să se simtă la fel de importanți
Poate că într-o familie unul dintre copii seamănă mai mult cu mama, iar altul are temperamentul tatălui. Cu unul este mai ușor să vorbești, în timp ce celălalt te provoacă permanent să găsești alte metode de comunicare. Afinitățile și diferențele de personalitate sunt firești. Ceea ce contează este să nu se transforme în privilegii pentru unul dintre frați și în dezavantaje pentru celălalt.
Un copil poate trece peste faptul că fratele său a primit o jucărie mai mare sau că a avut nevoie de mai mult ajutor într-o anumită perioadă. Este mult mai greu să crească având impresia că orice ar face, tot celălalt va fi preferatul familiei. Iar dacă un copil îți spune că se simte iubit mai puțin, merită să îl asculți chiar și atunci când ești convins că nu este adevărat.
Pentru că intenția părintelui și experiența copilului nu coincid întotdeauna. Iar uneori, cel mai important lucru pe care îl poți oferi unui copil este sentimentul că îl vezi și îl apreciezi pentru cine este el, fără să trebuiască să semene cu fratele sau sora sa.
Surse: American Psychological Association, https://psycnet.apa.org, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
Notă: Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește evaluarea unui psiholog. Cele șase semne descriu comportamente care merită observate, nu criterii de diagnostic sau dovezi definitive că un părinte își iubește diferit copiii.
ID 360245144 © Fizkes | Dreamstime.com
