Copilul preferat există? 6 semne că unul dintre frați primește mai multă atenție, chiar dacă părinții nu-și dau seama
4. Timpul petrecut împreună este împărțit inegal, fără ca părinții să observe
Copilul cel mic primește mai multă atenție pentru că are nevoie de ajutor la îmbrăcat, la masă și la culcare. Cel mare este considerat deja independent, așa că părinții presupun că se poate descurca singur. Sau poate unul dintre copii practică un sport de performanță, iar familia își organizează aproape toate weekendurile în jurul antrenamentelor și competițiilor lui.
Aceste situații nu reprezintă automat favoritism. Nevoile copiilor sunt diferite și se pot schimba de la o etapă la alta. Dar merită observat ce se întâmplă cu fratele care nu are un program la fel de solicitant sau care nu cere atenție atât de insistent.
Poate nu spune nimic atunci când părinții merg la meciurile fratelui său, dar se întreabă de ce nimeni nu găsește timp să vadă spectacolul în care joacă el. Poate a încetat să mai ceară o ieșire doar cu mama fiindcă a auzit de prea multe ori că programul este prea încărcat. Copiii nu au nevoie de un cronometru care să împartă fiecare minut în mod egal. Dar fiecare are nevoie de momente în care simte că părintele este prezent special pentru el.
O plimbare, o activitate aleasă împreună sau chiar douăzeci de minute petrecute fără telefoane și alte întreruperi pot deveni importante pentru un copil care se simte trecut cu vederea.
Fraza negativă pe care copiii o aud des și care le poate afecta încrederea în sine
5. Părinții îl compară frecvent pe unul dintre frați cu celălalt
„De ce nu poți fi și tu ordonat ca sora ta?”, „Fratele tău n-a avut niciodată probleme la școală!”, „Uite cât de frumos se poartă el!”.
Comparațiile pot apărea din dorința de a motiva copilul. Părintele consideră că, dacă îi oferă exemplul fratelui, îl va încuraja să se străduiască mai mult. Dar mesajul pe care îl poate auzi copilul este diferit: „Fratele meu este așa cum ar trebui să fiu eu”. Unul dintre copii ajunge să fie modelul familiei, în timp ce celălalt este prezentat drept persoana care trebuie să se schimbe.
Această dinamică poate afecta și relația dintre frați. Copilul comparat se poate simți inferior, iar cel lăudat poate resimți presiunea de a-și păstra permanent statutul. Când vrei să încurajezi un copil, este mai util să te raportezi la propriul său progres: „Acum îți organizezi mai bine temele decât luna trecută” sau „Am observat că ai avut răbdare să termini ce ai început”. Astfel, fiecare copil are ocazia să își dezvolte calitățile fără să fie pus într-o competiție permanentă cu fratele sau sora sa.
6. Sentimentele unuia sunt luate în serios, iar ale celuilalt sunt minimalizate
Poate acesta este unul dintre cele mai greu de observat semne ale favoritismului. Un copil vine acasă supărat pentru că s-a certat cu un prieten. Părintele îl ascultă, îl întreabă ce s-a întâmplat și încearcă să îl ajute. Când fratele său povestește o problemă asemănătoare, primește un răspuns scurt: „Exagerezi!”, „Nu mai fi atât de sensibil!” sau „Tu te superi din orice!”.
Uneori, diferența apare fiindcă părintele îl consideră pe unul dintre copii mai vulnerabil, iar pe celălalt mai puternic. Alteori, copilul care plânge mai tare primește automat mai multă atenție decât cel care își exprimă nemulțumirea în liniște.
Dar copiii nu își manifestă emoțiile în același fel. Unul poate izbucni în plâns, în timp ce altul se retrage în camera lui. A-l considera pe cel din urmă „mai rezistent” poate duce la ignorarea unor nevoi emoționale reale. O întrebare simplă poate schimba această situație: „Vrei să-mi povestești ce s-a întâmplat sau preferi să stăm puțin împreună?”. Important este ca fiecare copil să știe că poate cere sprijin fără să fie comparat cu fratele său.
