Ce să nu-i spui niciodată copilului după o notă proastă. 10 replici care pot face mai mult rău decât bine
Copilul vine acasă cu o notă mică, iar prima reacție a părintelui poate schimba felul în care acesta privește nu doar rezultatul testului, ci și propriile capacități. Unele replici, spuse din supărare sau din dorința de a-l motiva, pot provoca rușine, teamă de eșec și pierderea încrederii în sine. Comparațiile cu alți copii, amenințările și criticile repetate nu îl ajută să înțeleagă unde a greșit. Psihologii recomandă o abordare diferită, în care părintele încearcă să descopere ce s-a întâmplat și îl ajută pe copil să găsească soluții. Iată zece replici pe care ar fi bine să le eviți și ce poți spune în locul lor.
„Am luat 5 la matematică.” Copilul spune aceste cuvinte aproape în șoaptă, în timp ce își scoate caietele din ghiozdan. Părintele se oprește din ceea ce făcea și întreabă imediat cum este posibil, după atâtea ore petrecute cu lecțiile. Urmează o discuție despre cât de importantă este școala, cât de greu muncesc părinții și cât de bine se descurcă alți copii. În câteva minute, nota devine motivul unei certe în care nimeni nu mai vorbește despre exercițiile greșite. Asemenea situații apar în multe familii. Părinții sunt îngrijorați de rezultatele școlare și vor să se asigure că cei mici își construiesc un viitor bun. Uneori, frustrarea este cu atât mai mare cu cât copilul a fost ajutat la teme, a mers la meditații sau a promis că se va pregăti mai bine.
Problema este că intenția părintelui și mesajul primit de copil pot fi foarte diferite. Adultul vrea să transmită că educația este importantă, dar copilul poate înțelege că a dezamăgit, că nu este suficient de inteligent sau că afecțiunea părinților depinde de rezultatele lui. American Psychological Association recomandă părinților să se concentreze asupra efortului, strategiilor de învățare și progresului, în loc să transforme performanțele școlare într-o evaluare a inteligenței copilului. O notă mică poate fi un punct de plecare pentru o discuție utilă, dacă adulții reușesc să privească dincolo de cifra trecută în catalog.
1. „Cum ai putut să iei o notă atât de mică?”
Este una dintre cele mai frecvente reacții ale părinților, dar formularea poate pune copilul într-o poziție defensivă chiar de la început. Întrebarea transmite indignare, iar copilul poate simți că trebuie să găsească rapid o scuză, nu să explice ce s-a întâmplat. Poate nu a înțeles o parte din materie. Poate a învățat, dar s-a blocat la test. Sau poate a subestimat dificultatea lucrării și nu s-a pregătit suficient. Sunt situații diferite, care necesită soluții diferite. Dacă discuția începe cu reproșuri, există riscul ca aceste informații să nu mai apară. Copilul poate prefera să spună că testul a fost prea greu sau că toată clasa a luat note mici, chiar dacă problema reală este alta.
Ce poți spune în schimb: „Hai să vedem ce s-a întâmplat la test. Ce ți s-a părut cel mai greu?” Întrebarea îl invită să vorbească despre experiența lui și îți oferă informații utile înainte de a decide ce trebuie schimbat.
Primele note proaste. Cum reacționezi fără să transformi școala într-o sursă de frică
2. „Colegul tău a luat 10. Tu de ce n-ai putut?”
Comparațiile sunt adesea folosite cu intenția de a motiva. Părintele speră că exemplul unui coleg sau al unui frate cu rezultate mai bune îl va determina pe copil să învețe mai mult. În realitate, mesajul poate fi perceput ca o dovadă că este mai puțin valoros decât ceilalți. Fiecare copil are propriul ritm de învățare, propriile puncte forte și dificultăți. Un elev poate înțelege rapid matematica, dar poate avea nevoie de mai mult exercițiu la limbi străine. Altul poate fi foarte bun la exprimarea orală, însă să întâmpine dificultăți la lucrările scrise. Harvard Health Publishing atrage atenția că folosirea comparațiilor pentru a corecta comportamentul copiilor poate deveni o formă de rușinare. În loc să îi ajute să progreseze, asemenea remarci pot afecta felul în care se privesc pe ei înșiși.
Ce poți spune în schimb: „La ultimul test te-ai descurcat mai bine la probleme. Hai să vedem ce a fost diferit acum.” Comparația cu propriile rezultate anterioare îi poate arăta copilului atât progresul realizat, cât și lucrurile la care mai are de lucrat.
3. „Ești leneș. Dacă voiai, puteai să iei o notă mai mare.”
Cuvântul „leneș” poate părea o explicație simplă pentru un rezultat slab, dar nu spune aproape nimic despre cauza problemei. Copilul poate avea dificultăți de organizare, poate să nu știe cum să învețe eficient sau poate evita o materie tocmai pentru că o consideră prea grea. Desigur, există și situații în care nu s-a pregătit suficient. Este important să discutați despre responsabilitate, însă etichetarea copilului nu îl învață cum să își organizeze mai bine activitatea. Un copil căruia i se spune frecvent că este leneș poate ajunge să creadă că aceasta este o trăsătură pe care nu o poate schimba. În loc să se concentreze asupra unei metode de studiu mai bune, poate renunța să mai încerce.
Ce poți spune în schimb: „Observ că nu ai reușit să te pregătești suficient. Ce te-a împiedicat și cum putem organiza altfel timpul data viitoare?” Responsabilitatea rămâne importantă, dar discuția se mută către comportamente care pot fi schimbate.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5
