Fiindcă articolul de azi este despre copii, mă gândesc să descriu etapa în care se află omenirea acum ca pe un nou nivel al unui joc play station. Cu siguranță ați fost martorii unui episod de acest gen: copilul vostru ( sau copilul din voi ) tocmai a reusit să învingă monstrul cel rău sau robotul spațial… și fața lui radiază toată, e bucuros peste măsura atât pentru că a încheiat un nivel cu care s-a luptat ceva timp și se simte puternic, isteț și curajos, cât și pentru că acum i se permite, într-un final, să treacă la un nivel superior al jocului, unul nou, pe care nu îl cunoaște încă, dar care îî va aduce cu siguranță noi provocări, noi emoții, noi personaje, noi succese! Si abia așteaptă să înceapă!
Multi dintre locuitorii planetei au pornit deja cu incredere pe drumul spre desăvârșire, înțelegând că este o etapă fantastică în evoluția noastră, cu toate acestea, însă, găsesc că este foarte dificil să împace viziunea unei societăți noi, bazate pe iubire, acceptare, înțelepciune și respectarea individualității fiecărui membru, cu realitatea actuală, destul de rigidă, limitatoare, orientată spre conformare, stanadizare și control.
Mai ales când vine vorba de copilul tău, recunosc că e dificil și implică o mare responsabilitate să decizi dacă îi permiți să facă doar ceea ce se simte inspirat și încântat să facă, să își urmeze doar inima și pasiunile, când știi că intrarea la liceu presupune încă un examen din materiile studiate iar bac-ul este definitoriu pentru a avea acces la o facultate bună.
Inainte de a intra în subiect e necesar să vă amintesc că:
- Ne aflăm într-un moment unic din istoria omenirii; noile descoperiri din știință, arheologie, istorie, religie încep să ne demonstreze într-un mod coerent și convingător că ceea ce am considerat adevăruri absolute nu sunt nici pe departe așa; că multe informații ne erau inaccesibile sau ne-au fost ascunse;
- Cu toții avem un rol de îndeplinit pe Pământ dar datorită condiționărilor impuse de societate, ne cam uitaserăm principalul motiv al vizitei pe aceste meleaguri… iar acum începem să ne reamintim;
- Marea majoritate a celor care citesc materiale ca acest articol, de exemplu, sunt agenți ai schimbării, suflete “bătrâne”, spirite înalte care au venit aici tocmai pentru a ajuta pe mama Gaia în uriașa transformare prin care trece. Voi știți deja ce și cum trebuie făcut, e incriptat în ADN-ul vostru, nu e prima dată când luați parte la o astfel de desfășurare de forțe și nu e nimeni mai pregătit pentru acestă misiune decât voi! Curaj! (Viziunea mea asupra parenting-ului , în general, o găsiți aici)
Așadar, cum ne putem pregăti copiii pentru Noul Pământ fără a neglija realitatea curentă?
1. Hotărâți-vă voi întâi în ce tren vă urcați
Spuneam cândva, într-un alt articol că ne aflam ca într-o gară, cu mai multe trenuri ce se află pe șine paralele. Ei bine, deja ne-am suit într-un tren, după alegerea inimii noastre, trenurile toate au părăsit gara dar încă nu au prins viteză, încă au o perioadă în care merg paralel, astfel că putem încă sări dintr-un tren în altul dacă ne hotărâm să experimentăm altceva… În curând fiecare tren se va îndrepta către o altă destinație iar viteza mare cu care se va deplasa ne va face imposibil să sărim din mers.
În momentul în care voi ați ales trenul vostru, e logic ca veți lua copiii cu voi ( mai ales dacă sunt mai mici. Dacă sunt mai mari deja pot avea alegerea lor personală și se vor lupta să și-o păstreze). Asta s-ar traduce, de exemplu, prin faptul că îi veți învăța ori să fie competitivi și bătăioși, pentru că “viața e grea și trebuie să te lupți pentru orice” ori cooperanți, îngăduitori, conectați cu sinele lor și cu Totul, pentru că atunci vor fi în stare să vadă toate oportunitățile potrivite pentru ei, având încredere în ghidarea lor interioară și în ghizii lor. Acestea sunt extremele. Si după cum spuneam, încă putem să “combinăm” elementele dar vine o vreme în care o luăm la sud sau la nord. Sistemul de credințe al părinților este cel care determină inițial traiectoria copiilor.
Citeste continuarea pe Quantumcoaching.ro