Deci ne-am hotărât să facem mişcare. Ne-am dat seama că multitudinea de diete încercate de-a lungul anilor, regimurile, produsele şi combinaţiile „miraculoase” pur şi simplu nu sunt eficiente. Sau, chiar dacă dau unele rezultate imediate, ele dispar curând după ce am încetat respectivul program şi parcă ne simţim condamnaţi sa ne întoarcem de fiecare dată de unde am plecat. Ce-i de făcut?
Păi răspunsul este foarte simplu: trebuie să facem mişcare. Să începem să consumăm mai multă energie, să ne accelerăm puţin metabolismul sau, cum zicea bunica, „să punem sângele în mişcare„. Dacă reuşim să ne schimbăm puţin câte puţin rutina zilnică, să ne creştem treptat nivelul de activitate fizică, vom avea pe toate planurile de câştigat: fizic, mental, emoţional, chiar şi spiritual… Bun, dar la modul practic, ce-i de făcut?
Cele mai uşoare schimbări sunt cele care ne sunt cel mai la îndemână. Ce-ar fi, de exemplu, să începem să mergem mai mult pe jos? Să renunţăm să ne mai urcăm în maşină cănd mergem în colţul străzii după pâine. Sau să începem să tundem singuri iarba şi trandafirii din curte. Să ducem pe jos copilul la grădiniţă şi la şcoală. Sau la acele ore de sport pe care am insistat să le facă în plus faţă de cele de la şcoală. Iar dacă am reuşi cu această ocazie să facem şi noi vreun sport alături de copilul nostru, să jucăm ceva sau pur şi simplu să ne hârjonim cu el în aer liber, am avea cu toţii atât de mult de câştigat!
O să spuneţi că acest gen de activităti nu sunt suficiente. Că sunt schimbări prea mici ca să facă vreo diferenţă şi că ar trebui să alergăm cel puţin maratonul pentru a vedea vreo îmbunătăţire. Iar în epoca în care se recomandă minim 30 de minute de activitate fizică pe zi, cum am putea simţi ceva după numai atât? Ei bine, trebuie să vă contrazic. Ca să vă convingeţi, vă provoc la un mic experiment: încercaţi să mergeţi pe jos numai 3 zile la rând câte 10 minute şi spuneţi-mi cum vă simţiţi. Iar dacă nu remarcaţi nimic, nici că vă mişcaţi mai uşor, nici că respiraţi altfel şi nici acea umbră de optimism şi încredere care începe să se strecoare, eu sunt dispus să recunosc că singura cale de a fi fericit în această viaţă este să fii obez, să mănânci zilnic un lighean de mâncare, 15 prajituri şi 3 ciocolate, să înţepeneşti în faţa televizorului şi să mori la 45 de ani stabilind un nou record al colesterolului!
Sigur că o dată pornite, aceste mici schimbări ne vor trezi pofta mult-uitată de activitate fizică şi este probabil să vrem mai mult. Atunci putem să mergem la un jogging în parc, cu un prieten la tenis, sau să ne facem un abonament la bazinul de înot, la aerobic sau la fitness. Oricare din aceste opţiuni am alege, avem numai de câştigat. Dar cu cât activitatea pe care ne-o propunem este mai organizată, cu atât numai gândul de a merge la o „sală” poate să ne dea fiori. Cum se vor uita ceilalţi la noi, cum ne vom descurca printre exerciţii, aparate şi maşinării?
Din nou, răspunsul meu este dezamăgitor de simplu: nu contează! Nu este atât de important UNDE anume am ales să mergem, CE anume preferăm să facem,
Autor: Dan Sulica, asistent universitar UMF, Master of Science NY University
