Relaţia părinţi copii: Cum să faci faţă momentelor dificile din viaţa de părinte

Relaţia părinţi copii se consolidează cu multă răbdare, încă de la primele secunde de viaţă ale bebeluşului. Îi vorbeşti, îi arăţi lumea care îl încojoară, îl înveţi ce este periculos şi ce nu, încerci cât de mult să-l ocroteşti, dar şi să-i acorzi independenţa de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios.

 

În relaţia părinţi copii ai parte şi de lucruri bune, dar şi de lucruri mai puţin bune. Dacă pe cele bune majoritatea părinţilor ştiu cum să le managerieze, când se confruntă cu lucruri mai puţin plăcute în viaţa de părinte, aceştia nu mai ştiu cum să reacţioneze. Sunt prinşi cu garda jos şi îşi pun tot felul de întrebări despre cum ar trebui să procedeze.

 

 

 

 

Poate ai un copil care nu-şi poate controla furia, răbufneşte aşa de intens încât spune lucruri înfiorătoare, care este răutăcios, care ameninţă că-şi face rău lui sau altora sau chiar îşi pune în practică vorbele. Poate ai un copil care nu prea vine pe acasă, are un anturaj dubios, se comportă ciudat, minte frecvent şi chiar dă semne că nu-i sunt străine substanţele interzise. Poate ai un copil căruia nu-i place să socializeze, care nu vrea să aibă prieteni, ia note din ce în ce mai mici, petrece majoritatea timpului dormind şi nu mai prezintă interes pentru nici o altă activitate care până acum îi plăcea. Sau poate te-ai confruntat cu ameninţări cu sinuciderea ori ai observat la copilul tău semne de tăieturi pe mâini sau pe picioare, dintr-o dată a scăzut foarte  mult în greutate, ori ai observat că face orice numai să fie în centrul atenţiei. Iată numai câteva exemple, din ce poate însemna o relaţie părinţi copii destul de tensionată şi în care meseria de părinte se dovedeşte extrem de dificilă.

Ce e oare de făcut în asemenea situaţii? Cum gestionezi problemele astfel încât să-ţi ajuţi copilul fără să deteriorezi şi mai rău relaţia părinte copil? Iată câteva soluţii oferite de Christinne Hammond, consilier pe probleme de sănătate mintală, cu o experienţă de peste 15 ani în lucrul cu copii, adolescenţii şi adulţii.

 

 

1. Nu nega că există o problemă

De multe ori părinţii neagă problema. Iau întreaga responsabilitate asupra lor, cred că au făcut ceva greşit la un moment dat şi nu consideră copilul vinovat pentru nimic. Deşi, până la un punct, comportamentul copilului poate fi responsabilitaea ta, are şi el discernământ. Poate alege între a face şi a nu face un lucru. Iată câteva întrebări la care ar trebui să-ţi răspunzi sincer: Ce-ţi transmite cu adevărat copilul prin comportamentul său? Este furios pentru că tu nu-i dai voie să-şi exprime furia? Vrea mai multă atenţie din partea ta pentru că nu se simte iubit? Se retrage în el pentru că şi-a pierdut încrederea în cineva care l-a rănit? Problema există şi trebuie să o identifici pentru a-ţi putea ajuta copilul. Fii atent la indiciile pe care ţi le transmite şi discutaţi deschis pentru a remedia problema.

 

 

2. Fii atent la tine

Probabil că ştiti principala regulă din avion în caz de urgenţă: masca de oxigen o pui întâi la tine, apoi te ocupi de copil. Cam aşa ar trebui privite lucrurile şi în viaţa de zi cu zi. Poate că are crize pentru că nu poate face faţă exigenţelor tale. Stai şi analizează situaţia. Nu cumva ai setat nişte standarde prea înalte pentru el, pe care nu le poate atinge şi care îl frustrează? Nu cumva îi ceri copilului să facă anumite lucruri, spre care nu este înclinat, doar pentru că ai văzut la colegul X că îşi duce copilul să facă acele lucruri. Nu cumva vrei să facă ce tu n-ai reuşit să faci când erai de vârsta lui? Răspunde sincer la aceste întrebări, poate vei găsi soluţia dacă reflectezi asupra acestora.

 

 

3. Cere ajutorulSunt părinţi care îşi duc copiii la psihoterapeuţi pentru a le rezolva problemele, însă nu se gândesc că poate şi ei au nevoie de ajutor specializat. Cele mai eficace terapii sunt cele în familie. Întreaga familie trebuie să admită că are o problemă şi întreaga familie trebuie să depună eforturi să o rezolve. Pentru copil va fi o încurajare să meargă mai departe cu terapia când va vedea că la părinţi a funcţionat.