Diareea la copii. Cauze, simptome, prevenire. Ghid complet pentru parinti - Pagina 2 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Diareea la copii. Cauze, simptome, prevenire. Ghid complet pentru parinti

Diareea la copii

In afara de virusuri, multe bacterii sunt responsabile de diaree la copii. Acestea sunt cateva despre care cu siguranta ati auzit:

Bacteria E. coli

Majoritatea acestor infectii se transmit prin mancarea contaminata sau prin apa, cum ar fi hamburgerii insuficient preparati termic sau fructele nespalate care au venit in contact cu vreun animal. Infectiile cu E. coli, ce apar de regula la copii in primii ani de viata, mai pot fi transmise prin apa contaminata din bazinele de inot sau de la animalele de companie.

Bacteria Salmonella

Aceasta se gaseste in carnea de pui insuficient tratata termic sau in oua si este o cauza majora de toxi-infectii alimentare, indeosebi in timpul verii.

bacteria Shigella:infectia cu Shigella se raspandeste cu usurinta in familii, spitale sau centre de supraveghere a copiilor mici si sunt mai vulnerabili copiii cu varste cuprinse intre 2 si 4 ani. Cauza este insuficienta igiena.

Parazitul Giardia

Infectia cu Giardia se raspandeste cu usurinta prin orice sursa de apa, fie ea potabila ori nu si in mod deosebit la piscina, intrucat bacteria aceasta este rezistenta la tratamentul cu clor al piscinelor. Atentie la acvarii sau la excursiile la delfinariu / acvariu, cand copiii pot baga mana in recipiente de apa special amenajate, sau in lacuri sau alte ape statatoare ce pot fi oricand contaminate.

Infectiile diareice sunt normale in copilarie, dar diareea poate fi si simptomul altor afectiuni non-infectioase, in special daca dureaza saptamani intregi sau chiar mai mult. Ea poate indica alergie la unele alimente sau o intoleranta la lactoza sau o tulburare a tranzitului digestiv pe fond de oboseala, suparare, emotii.

Nu rata nici: Durere de burta la copii! Totul despre durerile abdominale. Ce trebuie sa stie parintii

Diareea la copii. Simptome

Simptomele acestei afectiuni incep de regula prin crampe abdominale si dureri urmate de diaree care nu dureaza mai mult de cateva zile. Mai sunt comune si alte simptome cum ar fi:

  • febra
  • pierdera poftei de mancare
  • greata
  • varsaturi
  • scadere in greutate
  • deshidratare

In cazurile virozelor digestive, copiii de regula intai au febra si vomita si abia apoi apare diareea.

 

Cum poti preveni diareea la copii?

Desi este aproape imposibil sa previi complet si intotdeauna diareea la copil, iata cateva sfaturi utile care sa te ajute sa ii mentii un mod de viata sanatos si sa il tii departe de infectii, atat cat este omeneste posibil:

  • Asigura-te ca cel mic se spala foarte bine pe maini si frecvent, in special dupa ce a folosit toaleta si inainte sa manance orice. Spalarea mainilor este cea mai eficienta cale de a preveni infectiile diareice care se transmit de la om la om. Mainile murdare poarta microbi pe care cei mici ii pot baga in corp cand isi musca unghiile, sug degetele, cand mananca ceva cu mana, sau isi duc orice parte a mainii la gura.
  •  Pastreaza suprafetele de la baie cat se poate de curate ca sa previi imprastierea germenilor.
  •  Spala fructele si legumele foarte bine inainte de a le manca.
  • Curata bine ustensilele de bucatarie cum ar fi cantarul electronic de alimente sau cutitele sau orice altceva folosesti, dupa ce intra in contact cu carnea cruda, in special cu carnea de pui.
  • Baga la frigider carnea imediat ce o aduci acasa de la cumparaturi si cand o gatesti asigura-te ca nu ramane nicio zona roz, care indica faptul ca este cruda carnea. Dupa ce mancati, baga la frigider cat mai repede ce a ramas.
  •  Niciodata nu lasa copilul sa bea apa din surse care nu sunt confirmate de autoritatile locale ca fiind cu apa potabila.
  • Daca pleci in concediu in tari straine si nu esti suficient de linistit cu privire la apa de la robinet, este mult mai bine sa dai copilului apa plata cumparata. Fiti prudenti cu privire la ce alimente cumparati de la comerciantii de pe strazi; conditiile insuficient de bune de pastrare a alimentelor pot genera probleme de sanatate.
  • Nu spala vasul in care mananca animalul de companie din casa in aceeasi chiuveta pe care o folosesti ca sa prepari mesele familiei.
  • Nu lasa animalele de companie sa manance in acelasi loc unde mananca familia. 

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 13/04/2023