Rugăciuni la pierderea sarcinii cu voie sau fără de voie. Canonul pentru pruncii avortați și Acatistul pentru pruncii avortați
Multe femei pierd sarcina înainte să știe că sunt gravide, așa încât este dificil să existe o statistică impecabilă cu privire la rata de avort spontan. Însă, cu toate acestea, se estimează că în primul trimestru una din trei sarcini se pierd. Acestora li se adaugă femeile care hotărăsc să pună capăt unei sarcini, din diverse motive. Indiferent dacă pierderea sarcinii este cu sau fără voie, durerea fizică și sufletească este greu de suportat.
Iată mai jos câteva rugăciuni la pierderea sarcinii. Te vor ajuta să depășești mai ușor acest moment tulburător.
Rugăciune la pierderea sarcinii cu voie sau fără de voie
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care Te-ai născut din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria și în iesle ca un prunc ai fost culcat, Însuți pe mine, roaba Ta (N), care astăzi am căzut în păcat de ucidere cu voie (sau fără de voie) și am lepădat pe cel zămislit întru mine, miluiește-mă după mare mila Ta și iartă-mi păcatele cele de voie și cele fără de voie.
Ferește-mă de toate uneltirile diavolului și curățește-mi întinăciunea; vindecă-mi durerile; sănătate și putere trupului și sufletului dăruiește-mi, Iubitorule de oameni, și cu înger de lumină păzește-mă de toată năvălirea nevăzuților demoni.
Așa, Doamne, scapă-mă de neputință și de slăbiciune și mă curățește de toată întinăciunea cea trupească și de tot felul de dureri ale pântecelui ce vin asupra mea. Și, prin mila Ta cea multă, ridică-mă, întărindu-mi neputinciosul meu trup și mă scoală din patul în care zac.
Că în păcate și în nelegiuiri ne-am născut și toți suntem necurăți înaintea Ta, Doamne, și cu frică strigăm și grăim: Caută din cer și vezi neputința noastră, a celor osândiți. Iartă-mă pe mine, roaba Ta (N), care în păcat de ucidere cu voie (sau fără de voie) mi-am lepădat pe cel zămislit întru mine.
Și pe toți câți s-au aflat și s-au atins de mine, ca un Dumnezeu bun și de oameni iubitor, după mare mila Ta, miluiește-i și-i iartă, că Tu singur ai putere a ierta păcatele și fărădelegile, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin!
Citeste si: Rugaciune de multumire. Cele mai puternice rugaciuni de multumire. Spune-le zilnic!
Rugăciune către Iisus Hristos pentru iertare de avort
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care din iubire pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire Te-ai îmbrăcat în trup, Te-ai răstignit, Te-ai îngropat și prin Crucea Ta ai înnoit firea noastră cea stricată, primește pocăința mea pentru toate păcatele mele! Iartă-mă, Doamne, pentru că am omorât pruncii nenăscuți, dăruiți de Tine!
Am păcătuit, Doamne, la Cer și înaintea Ta, cu cuvântul, cu fapta, cu sufletul, cu trupul și cu cugetul minții mele! Am călcat rânduielile Tale, am omorât pruncii mei, copiii dăruiți de Tine, Dumnezeul meu, nu am ascultat Poruncile Tale și am mâniat Bunătatea Ta! Fiindcă a Ta este zidirea, nu mă deznădăjduiesc pentru mântuirea mea și la nemărginita Ta Milostivire îndrăznind, alerg și mă rog Ție, Doamne!
Întru pocăință dă-mi inimă înfrântă și primește-mă când mă rog și dă-mi gând bun, dă-mi lacrimi și umilință, Doamne, dă-mi Harul Tău, ca să pun început bun! Iartă-mă, Doamne, pe mine, ucigașă de copii nenăscuți! Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, cea căzută și pomenește-mă pe mine, păcătoasa roabă Ta, întru Împărăția Ta, dar mai ales Te rog ai grijă cum știi Tu, Doamne, de copiii mei avortați!
Iartă-mă, Doamne, cu umilință și cu pocăință mă rog! Iartă-i, Doamne, și pe copiii mei care, din cauza mea, nu au văzut lumina zilei, nu s-au bucurat de viața aceasta, atât de dragă mie! Îți mulțumesc, Doamne Dumnezeule, pentru toate darurile Tale sfinte, știute și neștiute! Te slăvesc și Te iubesc, Dumnezeule Preasfânt, Multmilostiv și Preaplin de Iubire! Amin!
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții apostoli Petru și Pavel. Cui spunem La mulți ani pe 29 iunie
