Cand copilul creste, patutul de bebelus nu mai reprezinta un loc sigur, iar somnul usor al parintilor, dar si al copilului poate fi tulburat de incidente. Copilul se poate trezi peste noapte, se poate catara pe patut, iar de aici si pana la o cazatura zdravana nu mai este decat un pas. Este clar ca pentru a avea un somn usor trebuie sa faci tranzitia de la patul de bebelus la patutul normal. Insa acest lucru nu se poate face peste noapte, ci trebuie sa existe o perioada de acomodare.
Iata cateva sfaturi pe care le poti incerca pentru ca tu si copilul tau sa aveti un somn usor.
Este foarte posibil ca cel mic sa nu vrea sa stea in noul patut si sa vrea inca sa doarma in cel de bebelus. Daca il lasi sa doarma in patutul de bebelusi trebuie sa-ti iei niste masuri de precautie: asezarea unor perne in jurul patutului. Sunt unii parinti care au incercat varianta asezarii saltelei pe jos, in conditiile in care s-au asigurat ca nu exista prin camera nici un alt pericol (obiecte pe care le poate inghiti, obiecte care il pot zgaria etc.).
Daca urmeaza sa vina pe lume un frate sau o sora si vei avea nevoie de patut, atunci ar trebui ca obisnuirea cu noul pat sa se faca cu cateva luni inainte de nasterea celuilalt copil. Nu astepta pana in ultima clipa pentru ca se va simti frustrat ca altcineva ii ocupa patutul preferat.
O modalitate de a-i usura copilului tranzitia de la patutul de bebelus la patul normal, este sa-i descrii aceasta etapa cat mai entuziast posibil, sa-l implici in alegerea patului si a asternuturilor, sa-i ceri parerea.
Este posibil ca pe parcursul tranzitiei copilul sa nu poata dormi, sa se plimbe prin casa negasindu-si locul. Ca in orice alta etapa a dezvoltarii lui, repetitia este mama invataturii. Ii poti spune ca acolo este noul sau patut in care se poate simti in siguranta si in care poate dormi linistit. Pregateste-te sa repeti asta cateva zile sau chiar cateva luni. Daca dupa cateva luni nu s-a invatat inca, asta nu inseamna ca tranzitia a esuat, ci ca cel mic mai are nevoie de antrenament. Inconjoara-l cu toata dragostea si intelegerea, reasigura-l ca acela este un loc in care se poate simti in siguranta si ca aceasta este o noua etapa normala din dezvoltarea lui.
Tu cum ai facut trecerea de la patutul de bebelus la cel obisnuit? Experienta ta poate fi de folos si celorlalti parinti.
Vrei sa fii un parinte perfect? Cumpara si tu ghidurile Sfatulparintilor.ro!
45 de cuvinte si expresii interzise parintilor
33 de greseli majore de evitat in educatia copilului tau