Cum poti creste un copil fericit, care va deveni un adult de succes - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum poti creste un copil fericit, care va deveni un adult de succes

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Cum poti creste un copil fericit, care va deveni un adult de succes
Cum poti creste un copil fericit - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - baby-2717347_1920

Parintii fac tot ce le sta in puteri pentru a le oferi copiilor un avantaj in aceasta lume competitiva. A te asigura ca micutul tau va ajunge un adult de succes pare a fi principalul tau obiectiv, ca parinte. Iti doresti acest lucru, deoarece vrei ca micutul tau sa fie fericit in viata. Dar ultimele studii au aratat ca abordam problema gresit: ar trebui sa ne gandim mai intai la fericirea lui, apoi la succes!

In ciuda credintei colective ca muncim mult – cu orice costuri – si, astfel, devenim oameni de succes, dupa care devenim fericiti, de fapt oamenii care sunt mai fericiti au succes mai des. Un deceniu de cercetari a scos la iveala faptul ca fericirea este o alegere, ea se intinde si reprezinta un avantaj in viata. Astfel, fericirea este, de fapt, „combustibilul“ succesului, nicidecum rezultatul acestuia din urma!

Daca rata ta de succes creste, nivelul de fericire va ramane acelasi. Daca nivelul de fericire creste, orice rezultat profesional sau educational va deveni mai bun.

Ce legatura are acest lucru cu a fi un bun parinte? Ei bine, una foarte mare! Cu totii ne dorim ca micutii nostri sa fie fericiti, printre alte lucruri. Dar, ajutandu-i sa devina oameni fericiti, ii vom impulsiona in orice alt domeniu. Astfel ca ne putem concentra doar pe fericirea lor.

3 cai sa-ti inveti micutul sa fie fericit

Multi parinti confunda confortul material cu fericirea, asa ca isi fac o regula din a le da copiilor tot ce isi doresc, in clipa in care isi doresc. Altii cred ca a fi fericit inseamna sa nu stii ce e tristetea, esecul, respingerea, si atunci devin exagerat de protectori si incearca sa-i fereasca micutii cu totul de o serie de sentimente negative, dar absolut umane. Specialistii spun insa ca aceste moduri de a privi lucrurile sunt eronate.

Ca sa-i facem pe copii cu adevarat fericiti, abordarea cea mai sanatoasa este sa ii ajutam sa-si dezvolte un simt al optimismului si sa transforme fericirea in obicei, lucruri care le vor fi de folos, constient sau involuntar, pe tot parcursul vietii. Cum putem creste copii fericiti? Iata trei secrete pe care sa le aplici si tu cu micutul tau:

1. Foloseste mereu un limbaj pozitiv

Sa fim sinceri, tristetea apare peste tot. Dar specialistii vorbesc despre efectul de anulare pe care emotiile pozitive il au asupra celor negative, in corpurile si creierele noastre. Chiar si cateva cuvinte de incurajare pot elimina efectele – emotionale si fiziologice – ale negativismului. Ca parinti, ne aflam in postura perfecta pentru a ne creste copiii fericiti si de a-i invata sa faca fata in mod pozitiv incidentelor si circumstantelor negative. Limbajul pe care il folosim – si, mai important, felul in care spunem ceva – este crucial.

Iata un caz concret: Daca micutul tau a racit si e nevoit sa stea acasa in loc sa mearga la gradinita, nu-i spune ca sta acasa in acea zi „din cauza bolii“, ci numeste-o „o zi in care sa se faca bine“. Acest lucru este de ajutor in special cand copilul e bolnav o perioada mai lunga. Actiunea si spusele tale il vor ajuta sa se concentreze pe un rezultat pozitiv, si nu pe cauza negativa. Iar, in loc sa planga si sa se simta exclus de ceilalti din cauza bolii, copilul isi va petrece ziua colorand si si urmandu-si tratamentul, fara a face (prea) multe mofturi. Alegerea unor cuvinte potrivite va influenta pozitiv modul in care va simtiti amandoi, iar copilul se va insanatosi mai repede.

Citeste si: 6 secrete sa cresti un copil fericit. Toti parintii moderni trebuie sa le cunoasca

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 04/06/2021