Am intrat in invatamant, simtind ca acolo mi-e locul. Si mi-a placut pana-n ultima zi de catedra, dupa 38 de ani de dascalie. Am iubit enorm copiii si ei pe mine si i-am antrenat in multe activitati, in afara lectiilor: fel de fel de excursii, drumetii, tabere, concursuri. Parintii ii stiau in siguranta cu mine, desi nu intotdeauna era asa. De exemplu: intr-o vara, eram cu clasa mea la mare, la Navodari, cred. Copiii erau cu profesorul de sport si alti instructori, antrenati in alte jocuri. Nu ma vedeau, erau un pic departe de cearceaful meu de plaja. Michiduta (numai el a putut fi) m-a pus sa intru din nou in mare, dar sa depasesc un pic geamandura, ca doar n-o fi foc. De mult timp ma obseda geamandura respectiva, care era aproape de tarm si nu departe nici de niste stanci, unde uneori niste pasionati prindeau peste. Doar un pas am facut mai spre larg si m-am scufundat. Nu stiam inota si spre rusinea mea, nici n-am mai invatat. Mi-am vazut moartea cu ochii. Apa ma ridica si atunci incercam sa strig, dar nu prea apucam si ma trezeam iar la fund. Dadeam disperata din maini, cand eram la suprafata, dar nu vedeam pe nimeni in jur. Nici pescari pe stanca, nici salvamar, nici copii in apa! Imi ziceam ca-s gata. Mai aveam un pic si ma inecam. I-am marturisit Domnului ca nu de mine-mi pasa, ci-n primul rand de cei 22 de copiii, dintre care 2 erau ai mei. Ce vor face acestia? Ma vor cauta disperati peste tot, cand vor vedea ca nu-s. Nimeni nu le va sti spune nimic. Cine-i va duce la casele si parintii lor, ce vor sti sa le spuna acestora? Cu ultimele puteri mi-am mai agitat o data mainile, atat cat se mai vedeau din apa si-n clipa aceea un barbat tanar s-a aruncat spre mine. I-a fost greu sa ma tina, inghitisem deja multa apa si putere nu mai aveam sa-l ajut sa ma salveze.
Ingerul meu pazitor mi-a luat locul. L-a ajutat el. Tanarul m-a scos din apa si-n brate m-a dus la mal, intrebandu-ma unde sa ma aseze. Eram constienta, dar nu puteam vorbi. I-am aratat cu mana cearceaful meu. M-a tinut cu capul in jos, sa elimin din apa, m-a asezat pe cearceaf si a plecat, fara sa-i pot macar multumi ca nu m-a lasat hrana pestilor. Destul de repede a sosit baietelul meu sa-mi ceara niste bani pentru suc, si s-a speriat cand m-a vazut cum arat. A fugit repede la ceilalti copii si toti m-au inconjurat speriati si nedumeriti ce-am patit. Le-am spus incet ca-s bine si sa mearga la joaca, iar celor doi ai mei l-am descris pe tanarul ce m-a salvat (brunet, cu bustul gol si-n pantaloni scurti, albastri, mai multe n-am stiut sa le spun) si i-am rugat sa-l caute si sa-l aduca la mine, ca de-acum pot vorbi. Dar sa mi-l gaseasca! Nici vorba! Nu l-au cautat numai ei doi, ci toata clasa, dar nu l-au gasit. Disparuse. A fost trimis doar ca sa ma salveze pe mine si, implicit, copiii ce-mi erau dati in grija. Pana voi inchide ochii, voi ramane cu aceasta convingere. Dumnezeu lucreaza direct sau prin Fiul Sau, Maica Domnului, sfinti ori ingeri. Important e sa avem credinta si sa cerem ajutorul la nevoie.
O, Doamne, cum va ziceam la inceput, am fost ajutata nu numai in astfel de momente critice, ci intreaga-mi viata: sa-mi ingrijesc parintii, sa ridic o casa, sa-mi cresc si scolesc copiii, sa-mi ajut sotul, bolnav 9 ani de zile. Fara ajutor de Sus, clacam demult.
De-acum il rog pe bunul Dunezeu sa-mi ajute doar sa-mi duc cu demnitatea crucea pana la capat, ma rog pentru copii, pentru nepoti. Daca lor le este bine, imi este si mie.
Nu va lasati prada denigratorilor celor sfinte! Dumnezeu exista!
Autor Iunia
Poveste castigatoare la Concursul Spune-ne povestea ta miraculoasa si castigi. Afla si alte povesti miraculoase aici.
Citeste continuarea: 1 2
