12 cauze surprinzătoare ale durerilor de cap
Cine nu s-a confruntat măcar o dată cu o durere de cap? Mai puternice sau mai slabe, mai rare sau mai dese, durerile de cap te pot întoarce pe dos. Deşi remediile de pe piaţă sunt multe şi eficace, cel mai bine este să le afli cauzele şi să le elimini. Iată cei mai neobişnuiţi factori care provoacă neplacutele dureri de cap cu care ne confruntam multi dintre noi.
Te doare capul din cauza vremii
Schimbările de temperatură influenţează foarte mult migrenele. Dacă este însorit sau caniculă, te poate durea capul. După cum şi atunci când plouă sau se schimbă presiunea atmosferică se pot instala durerile de cap. Nu poţi schimba vremea, însă dacă iei unele măsuri pe caniculă (ochelari de soare, hidratare, eviţi soarele puternic), reduci semnificativ riscul de a te durea capul.
Mirosurile puternice dau dureri de cap
Mirosurile puternice, chiar şi cele plăcute, pot da dureri de cap multor oameni. Se pare că sunt stimulaţi centri nervoşi care declanşează durerea. Fie că vorbim de mirosul florilor, de parfum sau vopsea, izul acestora sensibilizează creierul şi începe să te doară capul.
Exerciţiile fizice dau dureri de cap
Exerciţiile fizice extenuante, chiar şi sexul uneori pot cauza dureri de cap. De obicei, aceste dureri de cap apar în cazul persoanelor care suferă de migrene.
Postura incorectă duce la dureri de cap
Dacă nu stai corect pui presiune pe muşchii gâtului, iar de aici şi până la o sâcâitoare durere de cap nu mai este decât un singur pas. Fii atent la birou dacă nu cumva stai cocoşat, dacă scaunul tău oferă sprijin corespunzător spatelui, dacă monitorul tău este prea sus sau prea jos sau dacă obişnuieşti să ţii telefonul între ureche şi umăr.
Brânza dă dureri de cap
Poate ţi se va părea ciudat, însă brânza, în special cea veche (brânza cu mucegai, cheddar, parmezanul etc.), poate duce la dureri de cap. Vinovată se face o substanţă chimică, tiramină. Cu cât alimentele sunt mai vechi, cu atât mai multă tiramină conţin.
Citeste continuarea: 1 2
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!