Uite cum poti sa previi una dintre cele mai periculoase boli ale ochilor!
Leopold Wilbur Reppond s-a nascut cu o boala care ii afecteaza culoarea parului si pielea, precum si vederea.
Tentația de a mânca o varietate de preparate este mai mare în vacanță. Așa că după concediu ajută-ţi organismul să-şi revină la normal. Poţi încerca și borșul!
Ultimele studii cu privire la longevitate arata ca persoanele care au unele obiceiuri in viata de zi cu zi au sanse mult mai mari sa traiasca mai mult.
Nu este usor sa renunti la un obicei prost sau, dimpotriva, sa adopti unul nou, care sa te ajute sa-ti atingi obiectivele dorite.
Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, Mircea Dumitru, a aprobat astazi, 20 iulie, prin ordin, structura anului scolar 2016-2017.
Despre mame se spune peste tot ca sunt iubitoare si ca ar face orice pentru copiii lor. Dar nici tatii nu sunt mai prejos. Iar imaginile de mai jos o demonstreaza cu varf si indesat.
Nu ai găsit rezolvarea kilogramelor în plus? Nu trebuie să intri în panică. Urmează dieta expres de vară, timp de șase zile. Regimul este unul echilibrat, simplu și te va ajuta să slăbești până la 3 kilograme.
Sunt momente in care lumea iti poate pune sub semnul intrebarii anumite alegeri. Pentru unele poti veni cu explicatii, daca vrei, insa la altele nu ai de ce sa incerci sa te aperi.
In vreme ce alti copii se plang ca trebuie sa ajunga la scoala, altii isi risca pana si viata pentru a invata.
Capsunele sunt binecunoscute pentru gustul lor delicos, insa nu este singurul lucru pe care il ofera. In afara gustului uluitor, aceste fructe micute au si efecte extraordinare asupra sanatatii si, de asemenea, pot ajuta la lupta cu diverse boli.
Iata care sunt previziunile astrale din punct de vedere amoros in saptamana 18-24 iulie 2016.
Artistul francez Patrick Commecy a transformat niste ziduri plictisitoare in adevarate opere de arta. Impreuna cu echipa sa el a dat viata unor fatade terne din Montpellier.
Nu trebuie să-ți iei o săptămână liber și să petreci ore întregi la baie pentru a-ți detoxifia corpul. Există moduri ușoare de a elimina toxinele și de a preveni acumularea lor.
Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui.
Tot mai multe tinere aleg să se tatueze pe timp de vară cu vopsea semipermanentă sau cu ștampile speciale, care se pot îndepărta ușor la primul duș.
Fiecare dintre noi suntem constienti de beneficiile uimitoare pe care le ofera strugurii sanatatii organismului nostru.
Iata 6 moduri prin care relatia de cuplu te poate imbolnavi.
Știi deja cât de bun este laptele pentru sănătatea ta și pentru tratamentele cosmetice pe care le poți face în casă.
In ultima perioadă s-a întâmplat să îmi spună mai mulţi clienţi, de altfel deosebit de conştienţi, cu o vibraţie foarte înaltă, dedicaţi muncii de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală, că într-un fel sau altul, şi-au ieşit total din Zen în anumite situaţii de viaţă, nerecunoscându-se pe ei înşişi.