Povestea de suflet: Tu când ai spus ultima dată „Mulţumesc”?
Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria „Secţia PRIMIRI”. Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. „Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!”, îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.
Multumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat si pentru tot ce mi-ai lasat
Ne-am mutat apoi în altă cameră „Secţia EXPEDIERI”. „Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!”, mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.
Am ajuns într-un final la cea mai îndepărtată dintre camere. “Secţia MULŢUMIRI!”. Spre surprinderea mea, un singur înger lucra aici. Am întrebat mirat:
– Doar un înger? În celelalte încăperi sunt cu miile şi aici doar unul? De ce?.
– E trist, aşa-i?, mi-a răspuns îngerul. Nu prea e de muncă aici la mine. Lumea cere, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi mulţi uită să spună “Mulţumesc, Doamne!”.
– Şi cum ar trebui să ne dăm seama noi, oamenii, că am primit binecuvântarea lui Dumnezeu?
– E simplu! Dacă ai mâncare în frigider, haine pe tine şi un acoperiş deasupra capului, înseamnă că eşti binecuvântat de Dumnezeu. Eşti mai bogat decât 75% dintre oamenii acestei planete. Dacă ai bani la bancă, bani în portofel, mărunţiş pentru bacşiş, te numeri printre cei mai înstăriţi 8% dintre oamenii planetei. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă sănătos, eşti binecuvântat de Dumnezeu. Mulţi oameni n-au supravieţuit peste noapte. Dacă n-ai trăit teama luptei în război, singurătatea din închisori, agonia torturii, durerea foametei, eşti deja înaintea a 700 de milioane de oameni din lumea întreagă. Dacă ai părinţii în viaţă şi sunt căsătoriţi încă, eşti o raritate. Dacă mai poţi să zâmbeşti şi să ţii capul sus, nu eşti normal, eşti unic, eşti binecuvântat de Dumnezeu. Sunt mulţi care au căzut pradă disperării.
Poţi număra binecuvântările pe care ţi le-a dat Dumnezeu, dacă vrei. Le poţi arăta şi celorlalţi cât de binecuvântaţi sunt. Dar nu uita niciodată Să-i spui Mulţumesc!
Incredibil ce efecte are! Descopera puterea uluitoare a lui MULTUMESC!
Imagine de Monika de la Pixabay
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua