Tu cu cati ochi chiar iti vezi viata? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Tu cu cati ochi chiar iti vezi viata?

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Dezvoltare personala » Tu cu cati ochi chiar iti vezi viata?
cu cati ochi chiar iti vezi viata

Pot recunoaste. Desi suna socant, pot admite ca mai tot timpul am fost cu un ochi pe viata si cu unul pe moarte. O trista si dureroasa poveste a familiei mele m-a facut ca la nivel inconstient si din loialitate fata de mama sa preiau emotiile unui doliu neprocesat, nevindecat si imposibil de privit de ea cauzat de oprirea din evolutie a sarcinii ei cu fratele meu de dinaintea mea la aproape 8 luni intrauterin. Si pentru ca orice copil depinde de parintii sai ca sa traiasca, in biologicul firesc al creierelor umane, salvarea speciei se face avand grija de generatia urmatoare, deci parintii trebuie sa fie bine ca sa poata avea grija de copiii lor si sa perpetueze viata si neamul. De aceea, tot ce mama nu a putut face, am facut eu. Tot ce ea nu a putut privi, am privit eu. Tot ce pe mama a durut-o, eu am incercat total inconstient sa fac sa doara mai putin.

Insa intr-o zi m-am trezit. Nu usor ci platind un pret. Renuntand partial la mine. Dar dupa pretul platit si dupa trairile prea puternice de revolta, am aflat ca atat timp cat sunt in viata, misiunea mea este sa ma uit cu ambii ochi la viata. Traim vremuri in care lumea moare parca in cantitate mai mare ca altadata, la varste care mai de care mai socante, din cauze care mai de care mai de neinteles. Cum sa ne pastram energia atintita spre viata cand frica primordiala a oamenilor este frica de moarte ? Ce ironie, este singura certitudine in afara de nastere, nu stim nimic concret despre cum e “dupa” dar ne e o frica de nedescris multora.

Ghid cuvinte
Ghid digital. Descarci instant
100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun
47 lei
Cumpara Descarca demo

Eu m-am mirat ce sa mai invat, practic, descopar pe orice plan ca sa gasesc formula de a avea parte de viata prin indepartarea mortii. Dar nu asa functioneaza prietenia dintre om si energia vietii.

Un maestru spiritual oriental mi-a spus ca viata este ca un ocean. Este o forta uriasa, binevoitoare dar atat de puternica incat te poti bucura de ea doar daca inveti sa te lasi dus de val precum surferii. Nu sa te lupti cu ea, nu sa o intelegi sau sa o stapanesti. Pentru ca este imposibil.

Viata are gratia ei si este un dar unic pentru fiecare om in parte.

Viata se primeste. Nu se obtine, nu se cucereste prin te miri ce actiuni.

Viata vine prin parinti dar nu mereu ei sunt in stare sa ne invete cum  sa ne dam voie sa primim cu adevarat viata si cadourile ei. Cum sa traim nu doar sa supravietuim. Misiunea aceasta ne revine fiecaruia in parte.

Asa ca am pornit de ceva timp sa stau cu ambii ochi pe viata.

Moartea exista fara doar si poate si deseori pare greu sa nu o sesizam, auzim, vedem, traim, simtim. Ea nu trebuie evitata pentru ca apare efectul de elastic : ce respingi vine mai puternic spre tine si doar ce accepti si imbratisezi poate fi integrat si vindecat. In schimb, acolo unde vedem, auzim sau ne amintim despre o moarte, in loc sa ni se reaprinda frica, avem de constientizat ca insasi prezenta ei este o dovada ca acolo a existat o viata traita cap coada. Atat cat este a fost scris in marea carte a tainelor Universului.

Data viitoare cand privim la moartea cuiva, cum ar fi sa ne gandim mai intai : cum a trait acel om ? cum a iubit, creat, distrat, savurat viata sa ? ce a lasat in urma sa ?

Cum ar fi sa invatam sa onoram viata celui plecat si sa nu ii plangem doar finalul ? Cum ar fi ca focusul sa nu fie atat de mult pe momentul acela al finalului vietii si pe ritualurile de pomenire a mortii ci pe celebrarea vietii acelui suflet ? Cum ar fi sa daruim un tort de ziua care ar fi fost ziua sa de nastere si sa povestim cu respect si drag despre cum a savurat acel om viata ?

Multi am crescut cu credinta ca a-ti da voie sa traiesti viata cu toate ofertele ei inclusiv placute pare o lipsa de respect fata de cei plecati dincolo. Dar este exact invers. Onorand propria viata, onoram si viata lor. Cum ar fi sa ne eliberam de poveri care nici nu ne apartin ci fac parte din conceptii demult trecute ?

Am aflat ca a trai viata inseamna a simti placerea ei, prin cele cinci simturi pe care le avem in dotare nu ca sa supravietuim pe pilot automat ci ca sa traim simtind.

Inca avem timp.

Inca suntem IN viata.

Suntem in mijlocul ei.

Asa ca da-ti voie si tu sa o simti. Sa o mirosi. Sa o gusti. Sa te bucuri de acea inghetata. Sau salata sau friptura. De acel film, de acea melodie. De acea imbratisare. De acel miros special de parfum care te face sa te simti wow. Sau de strudelul cu mere ori de o umbrela multicolora dintr-o zi ploioasa de toamna.

De orice poti valida ca este. Si care te face sa simti ca esti.

Nu te mai lua asa de mult in serios. Ia-o usurel, nu esti la nicio cursa.

Dar daca am fi aici sa simtim mai mult bucuria, placerea si iubirea in orice forme s-ar prezenta ele ? Daca asta ar fi singura intrebare pusa de Creator noua cand ne va veni randul sa ne ducem inapoi Acasa ?

Ai avea ce sa spui ?

Esti IN viata. Simte-o. Bucura-te. Primeste-o.

Haideti sa traim si sa stam cu doi ochi pe viata. Pentru ca suntem IN EA. Suntem binecuvantati cu gratia vietii.

Si orice intamplare care imi atrage atentia ca sa o impartasesc cu voi, va fi scrisa aici in perioada urmatoare, pe sfatulparintilor.ro, sub titlul “Cu doi ochi pe viata”.

Iar daca voi aveti intamplari reale de viata pentru care simtiti sa spuneti cu plecaciune “multumesc, viata !” sau care pur si simplu va misca inima, vrem si noi sa le stim. Scrieti-ne pe cristina@sfatulparintilor.ro iar noi le publicam.

Va iubesc,

Cristina de la Sfatulparintilor.ro

foto: Depositphotos.com

Data articol: 17/09/2022