Plictiseala. Perspectiva psihologică și perspectiva filosofică. Caracteristici și beneficii

Plictiseala este o stare complexă. Ea are rădăcini într-o varietate de factori și mulți alți factori sunt influențați de aceasta și de aceea nu este neapărat surprinzător că nu există o definiție fixă ​​acceptată pentru plictiseală (Caldwell et al., 1999; Ally, 2008). Da, nu există o definiție universal acceptată a plictiselii, dar orice ar fi, cercetătorii susțin că nu este pur și simplu un alt nume pentru depresie sau apatie. Pare a fi o stare mentală specifică pe care oamenii o găsesc neplăcută – o lipsă de stimulare care le reprimă starea de bine și de echilibru, cu o serie de consecințe comportamentale, medicale și sociale.

Incursiune filosofică în lumea celor plictisiți

Deși nu este un subiect major pentru filozofi, unii filosofi occidentali importanți au vorbit despre plictiseală și au considerat-o ca pe o temă filozofică majoră a vieții umane. De ce este plictiseala o problemă filosofică? Există mai multe aspecte ale problemei plictiselii care împiedică tratarea ei exhaustivă într-un mod direct biologic, psihologic, sociologic sau statistic. Există o problemă în a identifica ce este în esență plictiseala.

Indiferent de studiile științifice care ar putea contribui la această problemă, progresul către soluționarea ei va necesita inevitabil contribuții din partea investigațiilor conceptuale și fenomenologice. Există, de asemenea, faptul, subliniat de Lars Svendsen, că majoritatea oamenilor au dificultăți în a spune dacă sunt plictisiți sau nu, atât în ​​momentul de față, cât și în general de-a lungul vieții – un fapt care indică limitele evidente ale studiilor statistice. În cele din urmă, pare clar că, dacă vreo disciplină academică are multe de spus cu privire la implicațiile metafizice sau etice ale plictiselii, este mai probabil să fie filozofia decât oricare alta dintre științele empirice.

1. Diversiunea este o temă dominantă în gândirea lui Pascal (1623-1662).

Oamenii nu pot trăi în liniște, pace și odihnă cu ei înșiși, așa că ei caută distrageri și diversiuni pentru a-și atrage atenția de la propriile lor euri și vieți goale. Diversiunile nu funcționează cu adevărat, așa că oamenii se trezesc întorcându-se din nou și din nou la percepția asupra vidului și a neantului propriilor vieți și la un sentiment omniprezent de oboseală sau plictiseală, răspunsul potrivit la propriul lor vid. Descrierea lui Pascal despre persoana plictisită și obosită este potrivită, perspicace și cuprinzătoare. El este demn de remarcat pentru afirmația că plictiseala și oboseala reprezintă stări naturale ale ființei umane.

2. Immanuel Kant (1724-1804) vorbește despre plictiseală în treacăt.

Remarcile sale despre aceasta apar în primul rând în Prelegerile sale despre etică. Kant crede că plictiseala afectează persoana care este inactivă. Leacul lui este activitatea, de orice fel (fie munca, fie participarea la activități de recreere și diversiunea care să fie parte din viețile indivizilor). Persoana care are și cere doar pâine și nu se angajează în activitate nu își poate găsi odihnă la sfârșitul zilei, în timp ce cel care a fost activ, poate să facă asta.

Citeste continuarea pe CLINICA APROAPE.RO.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700

ADVERTISING

Mail: contact@clinicaaproape.ro

Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

ID 17988658 © Martin Novak | Dreamstime.com