Au trecut deja șapte milenii de când și-au propat calitățile de „medicamente naturale”, fiind folosite încă din vechime într-o alimentație sănătoasă și echilibrată. Aceste legume, cu un conținut bogat în apă – 95% – sunt folositoare în primul rând în hidratarea organismului, dar ele conțin, de asemenea, cantități importante de fosfor, potasiu, magneziu, calciu, carbon, dar şi de vitaminele A, B, C şi E şi antioxidanţi carotenoizi, ceea ce le recomandă în tratarea multor boli. Chiar dacă nu au o culoare portocalie evidentă – precum morcovii, de exemplu – aceste legume, prin antioxidanții carotenoizi sunt importanți pentru menținerea sănătății ochilor.
Înainte de a afla numele acestui aliment prețios, să vedem în ce boli anume are efect consumul lor, mai ales pe timp de vară:
1. Împotriva bolilor cardiovasculare
Riscul de infarct și de accidente vasculare scade dacă veți consuma constant această legumă, cu rol benefic în scăderea tensiunii arteriale. Manganul, vitaminele A, C şi B2, magneziul, potasiul, cuprul, fosforul şi fibrele ajută la prevenirea aterosclerozei, iar acidul folic ajută organismul să reducă homocisteina care contribuie la apariţia atacurilor de cord sau cerebrale. Fibrele scad nivelul colesterolului din sânge, reducând astfel riscul apariţiei aterosclerozei şi apariţia afecţiunilor cardiace. Iată, deci, un aliment-medicament complex, care e recomandat atât cardiacilor recunoscuți, cât și în prevenirea bolilor de tip cardiovascular, care pot să apară fără veste, pe timp de vară, mai ales în verile caniculare, cum este aceasta.
Înainte de a trece la următoarele grupe de boli în care această legume și-a dovedit eficiența, să-i spunem și numele. Este vorba despre: DOVLECEL.
Citește articolul mai departe pe ANTENA SATELOR.

Acum sunt citite aceste articole
Aceste ZODII trec printr-o TREZIRE SPIRITUALĂ puternică până la finalul lunii OCTOMBRIE 2024
5 ZODII CHINEZEȘTI care atrag NOROCUL și DRAGOSTEA până la finalul lunii octombrie 2024