Consumul unuia sau a mai multor mere pe zi este benefic pentru sănătate, însă coaja nu trebuie curăţată. Se recomandă apa caldă pentru o mai bună spălare a lor.
În schimb, nu se recomandă felierea merelor, ci consumarea lor prin muşcare, pentru a profita din plin de polifenolii care combat stresul oxidativ şi procesele inflamatoare, scrie RTV.NET.
O echipă de la Universitatea din Montreal a analizat în profunzime aceşti agenţi, după ce i-a extras din coajă.
„Până acum, dovezile ştiinţifice ale acestei acţiuni benefice au fost obţinute indirect”, arată coordonatorul lucrărilor. „Le-am cerut unor voluntari să completeze un jurnal alimentar pentru a stabili legături între starea lor de sănătate şi alimentaţie. Demersul nostru permite aflarea cu mai multă precizie a acţiunii nutrienţilor”, adaugă el.
Următoarea etapă ar fi consolidarea efectelor polifenolilor (antioxidanţi), care se găsesc în cantităţi mari şi în căpşuni, struguri, pătrunjel, anghinare şi varza de Bruxelles.
Luna Nouă în Taur din 16 mai 2026 îți poate rescrie viitorul. Vezi ce urmează!
