Moșii de toamnă 2026, sâmbătă, 7 noiembrie. Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților. Tradiții, obiceiuri și superstiții - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
Din 2010 • Peste 40.000 articole
Google Logo Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Moșii de toamnă 2026, sâmbătă, 7 noiembrie. Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților. Tradiții, obiceiuri și superstiții

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Moșii de toamnă 2026, sâmbătă, 7 noiembrie. Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților. Tradiții, obiceiuri și superstiții
Sambata mortilor
Credit foto: Image by Myriams-Fotos from Pixabay

Moșii de toamnă se prăznuiesc anul acesta sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Pomenirea din această zi este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților sau Moșii de toamnă. Credincioșii merg la biserică pentru a se ruga pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice, aduc colivă, colaci, vin și lumânări și împart alimente celor nevoiași.

În tradiția ortodoxă, rugăciunile pentru cei adormiți reprezintă o mărturisire a credinței în Înviere și în viața veșnică. Biserica îi îndeamnă pe credincioși să îi pomenească pe cei plecați dintre noi, să păstreze vie amintirea lor și să săvârșească fapte de milostenie în numele acestora.

De ce se face Sâmbăta Morților?

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește despre trecerea într-o stare de neființă, ci despre trecerea dintr-un mod de existență în altul. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit” înțelesul care îl asociază cu Învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca 8, 52).

Potrivit învățăturii ortodoxe, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia sufletul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, în funcție de modul viețuirii pe pământ, în comuniune cu Dumnezeu sau despărțit de El.

Aceste stări sunt considerate provizorii până la Judecata Universală, când, potrivit credinței creștine, va avea loc învierea întregului neam omenesc. Credincioșii ortodocși se roagă pentru cei adormiți, având credința că rugăciunile și milostenia săvârșită în numele lor le pot fi de folos.

20 de zile de Moși

Simion Florea Marian menționa în lucrarea „Trilogia vieții” că, pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice.

Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar cei adormiți, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.

Dintre zilele de Moși amintim:

  • Moșii de primăvară, asociați în tradiția populară cu Măcinicii;
  • Moșii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor;
  • Moșii de toamnă, în prima sâmbătă din luna noiembrie, potrivit tradiției răspândite în numeroase regiuni;
  • Moșii de iarnă, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți.

În 2026, Moșii de iarnă au fost pe 14 februarie, Moșii de vară pe 30 mai, iar Moșii de toamnă sunt pe 7 noiembrie.

Află aici care este semnificația colivei!

Citeste continuarea: 1 2

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Cuvinte cheie:
Data articol: 03/11/2026 (actualizat la: 3 noiembrie 2026)