Ce semnificatie are coliva. Cand si de ce facem coliva - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce semnificatie are coliva. Cand si de ce facem coliva

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Ce semnificatie are coliva. Cand si de ce facem coliva
Ce semnificatie are coliva

Cu siguranta te-ai intrebat de multe ori ce semnificatie are coliva, cand se face coliva si de ce se face coliva. Ei bine, coliva este o ofranda adusa de credinciosi la biserica, spre sfintire, in zile de sarbatoare, pentru ziua onomastica sau pentru usurarea sufletelor celor trecuti in nefiinta. Coliva este nelipsita de la pomenirea mortilor. Crestinii fac coliva si o aduc la biserica impreuna cu o sticla de vin, pentru a fi sfintite.

Coliva a fost introdusa in practica bisericii dupa minunea Sfantului Teodor Tiron, savarsita la 50 de ani de la moartea acestuia, in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363). Acesta, dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

Sfantul Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimic din piata. Ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva). Nu mult dupa aceasta, sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Teodor a fost randuita in calendar in prima sambata a Postului Mare (mai precis pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397)). De atunci si pana astazi, in prima sambata a Postului Mare, se face pomenirea mortilor si pomenirea Sfantului Teodor Tiron.

Ce semnificatie are coliva

Coliva este expresia materiala a credintei in Inviere pentru ca este realizata din boabe de grau. Iar Mantuitorul Hristos a fost cel care s-a folosit de exemplul bobului de grau pentru a prevesti Invierea Lui din morti. „Iar Iisus le-a raspuns, zicand: A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastra pentru viata vesnica.” (Ioan 12, 23-25)

Mantuitorul Hristos foloseste samanta de grau intr-o parabola pentru a simboliza Imparatia Cerurilor: „ Asemenea este imparatia cerurilor omului care a semanat samanta buna in tarina sa. Dar pe cand oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina printre grau si s-a dus. Iar daca a crescut paiul si a facut rod, atunci s-a aratat si neghina.

Venind slugile stapanului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semanat tu, oare, samanta buna in tarina ta? De unde dar are neghina? Iar el le-a raspuns: Un om vrajmas a facut aceasta. Slugile i-au zis: Voiesti deci sa ne ducem si s-o plivim?

El insa a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, sa smulgeti odata cu ea si graul. Lasati sa creasca impreuna si graul si neghina, pana la seceris, si la vremea secerisului voi zice seceratorilor: Pliviti intai neghina si legati-o in snopi ca s-o ardem, iar graul adunati-l in jitnita mea. ”

Cum se face coliva? Afla aici cateva retete!

Ce semnifica „vesnica pomenire”

Coliva simbolizeaza Biserica, adica toti crestinii, uniti de aceeasi credinta in Dumnezeu. In timp ce in biserica se canta „Vesnica pomenire” credinciosii tin coliva impreuna cu preotul si o leagana de sus in jos. Cei care nu pot atinge platoul colivei, ating cu mana pe cei din fata lor. Cei din randurile din spate fac acelasi lucru si practic toti se unesc atingand coliva. Unirea lor simbolizeaza adunarea Bisericii, toti membrii ei botezati, vii sau adormiti, iar coliva, in acel moment, simbolizeaza sufletul celui adormit care se ridica la cer spre Dumnezeu. Credinciosilor uniti spre atingerea colivei arata ca Biserica, prin toti membrii ei, aduce inaintea lui Dumnezeu sufletul celui adormit si-L roaga sa-l ierte si sa-l primeasca in Imparatia Cerurilor.

Mai simbolizeaza, de asemenea, pomenirea permanenta in rugaciune pe care Biserica o va face de acum inainte pentru cel trecut la Domnul. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face painea).

Leganarea colivei cu mainile este pe de-o parte expresia legaturii reale cu cei adormiti, iar pe de alta parte, un semn al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie, cand preotii leagana sfantul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului pana la momentul cand se zic cuvintele „Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi”, inchipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia mortii si invierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).

Cand se face coliva

Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 si 9 luni si la un an de la deces, apoi in fiecare an, pana la 7 ani). De asemenea, se face colive la sambetele mortilor inscrise in calendar. Impreuna cu coliva se aduc si colaci sau paine, vin si lumanari, care inchipuiesc Trupul, Sangele si Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la inmormantare si parastas si de a stropi cu el trupul mortului sau mormantul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezinta o datina veche care, dupa unele pareri, ar fi o prelungire a libatiunilor (stropirilor) cu vin, pe care stramosii nostri romani le faceau pe morminte. In crestinism, aceasta stropire aminteste de aromatele si balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui in mormant. Vinul acesta preinchipuie si invierea pentru viata cea vesnica.

In unele regiuni vinul se amesteca cu untdelemn si simbolizeaza, prin stropire, curatirea trupului de intinaciunea pacatelor, iar in alte regiuni se amesteca cu apa indulcita ori cu agheazma si poarta numele de paos sau paus (lat. pausum = incetare, odihna, moarte; de aici repausat sau raposat, adica mort); in unele parti prin paos (paus) se intelege ofranda (vin, paine, vase) ce se aduce pentru morti la biserica.

Incearca si aceasta reteta video de coliva

Sursa: wikipedia.org, crestinortodox.ro, doxologia.ro

Foto: Basilica.ro

Data articol: 01/06/2023