Poezii de toamna. Cele mai frumoase poezii de toamna ale poetilor romani

Poezii de toamna de Tudor Arghezi

Tarziu de toamna

Prin singuratatea lui brumar

Se risipeste parcul, cit cuprinzi,

Invaluit in somnul funerar

Al fumegoaselor oglinzi.

Caci prin mijloc, bolnav de mii de ani,

Intunecat in adincimi un lac e-ntins

Si singele, din vii si din castani,

Pe fata ruginie a undelor s-a prins.

Tristetea mea stravede printre arbori zarea,

Ca-ntr-un tablou in care nu-ntelegi:

Boschet sau asteptare opreste-n fund cararea ?

Si linistea-i ecoul buchetelor pribegi.

Spital de intristare, de cainta,

In care-ti plingi iubirea nentimplata

Si-ti amintesti cu dor, cu-o suferinta,

Faptura nentilnita niciodata.

Molifti, citiva, s-au intilnit departe,

Pe cind murmurul parcului se roaga …

Se-nchide inserarea ca o carte

Si sufletul in foi, ca o zaloaga.

Toamna

Strabatem iaras parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe maini.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii..

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure si-l iau sa i-l dezmierd..

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut –

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, al’data asteptata,

Imi pare veche luna – si steaua ce se-arata,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.

Niciodata toamna…

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa

Sufletului nostru bucuros de moarte.

Palid asternut e sesul cu matasa.

Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca niste urcioare

Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,

Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,

Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie in apus,

Ca frunza bolnav-a carpenului sur

Ce se desfrunzeste, scuturand in sus

Foile,-n azur.

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca

Vie sa asculte-ndemnul nenteles,

Si cu ochii-n facla plopilor cereasca

Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8