Poezii de toamna. Cele mai frumoase poezii de toamna ale poetilor romani

Poezii de toamna de Vasile Alecsandri

Sfarsit de toamna

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita;
Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii nacheaza, canii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Toamna tesatoare

Toamna mandra, harnica

Si de bunuri darnica

A-mpartit a ei comori:

Frunza-i dat-au vantului,

Iar roada pamantului

Dat-o-au la muncitori.

Dat-au in pentru stergare

Si porumb pentru cosare

Plin de tinte aurii,

Si toti strugurii din vie

Pentru dalba veselie

De la nunti si cumatrii.

Dat-au inca pentru coasa

Iarba-i verde si frumoasa

Care-n vai au inflorit;

S-a ei paseri cantatoare,

S-a ei siruri de cucoare

Tainicului Rasarit.

S-au ramas, sarmana, goala,

Pe cand viforul se scoala

Aducand gerul de an!..

Ce-a sa faca ea la iarna?

Norii vin ca sa astearna

Pe campii lungul troian.

Vai de ea!.. Ce-a sa devia

Sub cumplita vijelia

Care sufla oterit

Peste vaile uscate,

Peste apele-nghetate,

Peste codrul desfrunzit?.

Dar nu-i pasa!.. Cat e soare,

Toamna, mandra tesatpare,

Pune furca-n braul ei,

Ca sa toarca si sa tese

Panza lata-n ite dese

De-nvalit umerii sai.

Si torcand de-a lungul trece

Peste brazda murga, rece,

Unde ies painjini mii.

Iar fuioru-i de matasa

Pe pamanat in urma lasa

Mreji de raze argintii.

Cate lanuri, vai intinse,

Toate-acuma sunt cuprinse

De lungi fire ce lucessc.

Unele s-aduna-n caier.

Altele, perdute-n aer,

Tainic, lin calatoresc.

Toamna grabnic le urzeste,

Le-mpleteste, nevedeste,

Si cu toate la un loc

Ea-si lucreaza-o-nvalitoare

Ca sa mearga-n sezatoare

Si sa ia parte la joc.

Iat-o in camesa alba,

Cu lefti mari lucind in salba,

Mar cat ochii sai caprii.

Trista iarna-o pizmuieste

Si prin neguri o pandeste

Descantand vrajitorii.

Iar romanul cu drag spune:

” Doamna! fa inca-o minune!

Scoate0o fata-n calea mea,

Ca si toamna harnica

Si de suflet darnica,

Sa-mi fac traiul meu cu ea! „

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8