Poezii de toamna. Cele mai frumoase poezii de toamna ale poetilor romani

A venit, a venit toamna… Lasa-mi, toamna, pomii verzi… Ce te legeni, codrule… Iti suna cunoscut aceste versuri? Iti prezentam o colectie de poezii de toamna ale celor mai renumiti poeti romani.

Poezii de toamna de George Toparceanu

Rapsodie de toamna I

A trecut intai o boare

Pe deasupra viilor,

Si-a furat de prin ponoare

Puful papadiilor.

Cu acorduri lungi de lira

I-au raspuns fanetele.

Toate florile soptira,

Intorcandu-si fetele.

Un salcam privi spre munte

Mandru ca o flamura.

Solzii frunzelor marunte

S-au zburlit pe-o ramura.

Mai tarziu, o cotofana

Fara ocupatie

A adus o veste-n goana

Si-a facut senzatie:

Cica-n munte, la povarna,

Plopii si rasurile

Spun ca vine-un vant de iarna

Rascolind padurile.

Si-auzind din departare

Vocea lui tiranica,

Toti ciulinii pe carare

Fug cuprinsi de panica…

Zvonul prin livezi coboara.

Colo jos, pe mlastina.

S-a-ntalnit un pui de cioara

C-un batlan de bastina

Si din treacat ii arunca

Alta veste stranie,

C-au pornit-o peste lunca

Frunzele-n bejanie!

Rapsodie de toamna II

Intr-o clipa, alarmate,
Ies din santuri vrabiile.
Papura pe lac se zbate
Leganandu-si sabiile.

Un lastun, in frac, apare
Sus pe-un varf de trestie
Ca sa tie-o cuvantare
In aceasta chestie.

Dar broscoii din rastoaca
Il insulta-n pauze
Si din papura-l provoaca
Cu prelungi aplauze.

Lisitele-ncep sa strige
Ca de mama focului.
Cocostarci, pe catalige,
Vin la fata locului.

Un tantar, nervos si foarte
Slab de constitutie,
In zadar vrea sa ia parte
Si el la discutie.

Cand deodata un erete,
Politai din nastere,
Peste balta si boschete
Vine-n recunoastere

Cu porunca de la centru
Contra vinovatului,
Ca sa-l aresteze pentru
Siguranta statului…

De emotie, in surdina,
Sub un snop de bozie,
O pastaie de sulcina
A facut explozie.

Rapsodie de toamna III

Florile-n gradini s-agita.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamna din elita
Isi indreapta talia.

Trei petunii subtirele,
Farmec dand regretelor,
Stau de vorba intre ele:
”Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, batrana,
De pe-acum se sperie
C-au sa-i cada in tarana
Dintii, de mizerie.

Si cu galbena ei zdreanta
Sta-n lumina matura,
Ca un talger de balanta
Aplecat pe-o latura…

Intre gaze, fara frica
Se re-ncep idilele.
Doar o gargarita mica,
Blestemandu-si zilele,

Necajita cere sfatul
Unei molii tinere,
Ca i-a disparut barbatul
In costum de ginere.

Imprejur ii canta-n saga
Greierii din flaute.
”Uf, ce lume, soro draga!”
Unde sa-l mai caute?

L-a gasit sub trei graunte
Mort de inanitie.
Si-acum pleaca sa anunte
Cazul la politie.

Rapsodie de toamna IV

Buruienile-ngrozite
De-asa vremi protivnice
Se vorbira pe soptite
Sa se faca schivnice.

Si cum stie-o rugaciune
Doamna masalarita,
Tot soborul ii propune
S-o aleaga starita.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n vaduvie
Sa traiasca slobode.

Vezi! de-aceea matraguna
A-nvatat un brusture
Sa le spuie-n fata una
Care sa le usture!…

Jos, pe-un varf de campanula
Pururea-n vibratie,
Si-a oprit o libelula
Zborul plin de gratie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatina,
Giuvaer de smalt si aur
Cu sclipiri de platina.

Rapsodie de toamna V

Dar deodata, pe coline
Scade animatia …
De mirare parca-si tine
Vantul respiratia.

Zboara vesti contradictorii,
Se-ntretaie stirile…
Ce e? … Ce e? … Spre podgorii
Toti intorc privirile.

Iat-o! … Sus in deal, la strunga,
Asternand pamantului
Haina ei cu trena lunga
De culoarea vantului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zana melopeelor,
Spaima florilor si Doamna
Cucurbitaceelor …

Lung isi flutura spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste solduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleaca mai departe
Pustiind cararile,
Cu alai de frunze moarte
Sa colinde zarile.

. . . . . . . . . . . . . . .

Gaze, flori intarziate!
Muza mea satirica
V-a-nchinat de drag la toate
Cate-o strofa lirica.

Dar cand stiu c-o sa va-nghete
Iarna mizerabila,
Ma cuprinde o tristete
Iremediabila …

Toamna in parc
Cad grabite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompata
De matasa unui nor,
Visatoare trece-o fata
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uita-n jos posac.
Ea striveste foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Si-ntr-o fina discordanta
Cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta,
El major si ea minora…

Octombrie

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior cand scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile…

Intarziata fara vreme
Se plimba toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza,

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara …

Noapte de toamna

Murmur lung de stresini, risipite soapte

Cresc de pretutindeni si se pierd in noapte.

Rareori prin storuri o lumina scapa

De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apa

Si-mi trimite-n fata raza ei rasfranta …

Ploaia bate-n geamuri, stresinile canta.

Dar treptat, cu larma potolita scade

Cantecul acestui tremur de cascade.

Tot mai des in preajma umbre vii rasar,

Ploaia peste case pica tot mai rar

Si-n gramezi de neguri apele se strang …

Lumea-ntreaga doarme, stresinile plang.

Pana cand o raza de argint in zare,

Lamurind pe bolta straturi de ninsoare,

Lin desface umbra si de crengi anina

Scanteieri albastre, boabe de lumina.

Iar acum din taina cerului deschis,

Peste firea muta cad lumini de vis

Si-n troiene albe norii se desfac …

Dar cand iese luna, stresinile tac.

Dormi, iubire dulce! …

Numai eu intarziu, singur pe carare,

Farmecul acestei clipe calatoare…

Gandurile mele vin sa te destepte,

Din pridvorul tainic sa cobori pe trepte.

Sa cobori in toamna limpede si rece

Si, visand cu mine clipa care trece,

Sa-mi sporesti tristetea ceasului tarziu

Cand, strain de tine, sufletu-mi pustiu

Va porni zadarnic, ratacind pe drum,

Sa sarute urma pasilor de-acum.

Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite,

Peste tarini zdrentuite,

A venit asa, deodata,

Toamna cea intunecata.

Lunga, slaba si zaluda,

Botezand natura uda

C-un manunchi de ciumafai,

Cand se scutura de ciuda,

Imprejurul ei departe

Risipeste-n evantai

Ploi marunte,

Frunze moarte,

Stropi de tina,

Guturai…

Si cum vine de la munte,

Blestemand

Si lacrimand,

Toti ciulinii de pe vale

Se pitesc prin vagauni,

Iar macesii de pe campuri

O intampina in cale

Cu grabite plecaciuni…

Doar pe coasta, la urcus,

Din casuta lui de huma

A iesit un greierus,

Negru, mic, muiat in tus

Si pe-aripi pudrat cu bruma:

– Cri-cri-cri,

Toamna gri,

Nu credeam c-o sa mai vii

Inainte de Craciun,

Ca puteam si eu s-adun

O graunta cat de mica,

Ca sa nu cer imprumut

La vecina mea furnica,

Fiindca nu-mi da niciodata,

Si-apoi umple lumea toata

Ca m-am dus si i-am cerut…

Dar de-acus,

Zise el cu glas sfarsit

Ridicand un piciorus,

Dar de-acus s-a ispravit…

Cri-cri-cri,

Toamna gri,

Tare-s mic si necajit!

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8