Ce își amintesc copiii despre părinții lor când ajung adulți. Nu sunt întotdeauna lucrurile la care te-ai aștepta
De ce anumite amintiri din copilărie rămân mai puternice decât altele?
Memoria autobiografică este capacitatea de a ne aminti experiențe din propria viață. Ea începe să se dezvolte în copilărie și este influențată de numeroși factori, inclusiv limbajul, emoțiile și conversațiile cu persoanele apropiate. Cercetările psihologice arată că felul în care părinții discută cu cei mici despre evenimentele trăite poate contribui la dezvoltarea acestei memorii. De exemplu, un studiu publicat în Child Development în 2009 a urmărit conversațiile dintre mame și copii în primii ani de viață, apoi a analizat amintirile copiilor ajunși la 12–13 ani. Cercetătorii au identificat o asociere între stilul mai elaborat al conversațiilor despre trecut și vârsta mai timpurie a primelor amintiri.
Alte cercetări au arătat că discutarea evenimentelor personale și a emoțiilor îi ajută pe copii să își organizeze experiențele în povești coerente. Asta explică de ce conversațiile de tipul „Îți mai amintești când am mers la mare și ne-a prins ploaia?” pot fi importante. Părintele și copilul construiesc împreună povestea unei experiențe, o revizitează și îi dau sens. Există însă și o limită importantă: memoria nu este o arhivă perfectă.
Unele amintiri se estompează, altele sunt influențate de fotografii, de poveștile familiei sau de felul în care interpretăm trecutul la vârsta adultă. În plus, există fenomenul amneziei infantile, care face ca majoritatea adulților să își amintească puține evenimente din primii ani de viață. Prin urmare, nu putem spune că toți copiii vor păstra aceleași tipuri de amintiri sau că un anumit gest al părintelui va fi ținut minte pentru totdeauna.
Dar copiii își amintesc și lucrurile materiale?
Desigur. Ar fi greșit să spunem că jucăriile, cadourile, vacanțele sau confortul material nu contează. Un adult își poate aminti cu mare emoție bicicleta pe care a primit-o după ce părinții au economisit luni întregi. Pentru altcineva, primul calculator cumpărat de familie poate reprezenta începutul unei pasiuni care s-a transformat într-o profesie. Lucrurile materiale pot avea o semnificație afectivă profundă. Diferența este că obiectul și experiența din jurul lui pot ajunge să fie legate în memorie. Bicicleta poate aminti de după-amiezile petrecute cu tata. Calculatorul, de mama care a înțeles cât de mult își dorea copilul să învețe. O vacanță poate fi legată de bucuria de a fi fost întreaga familie împreună. Nu există dovezi că experiențele emoționale sunt întotdeauna mai bine reținute decât lucrurile materiale. Dar relațiile și semnificația personală a evenimentelor au un rol important în felul în care oamenii își construiesc amintirile despre copilărie.
Ce poți face astăzi pentru amintirile pe care copilul le va avea peste 20 de ani?
Poate că una dintre cele mai frumoase experiențe pentru un părinte este să își audă copilul adult spunând: „Mai ții minte când făceam asta împreună?”. Uneori, povestea va fi despre o vacanță minunată. Alteori, despre un joc inventat într-o după-amiază ploioasă, o prăjitură arsă sau un moment în care părintele a făcut ceva caraghios și toată familia a izbucnit în râs. Nu putem alege ce amintiri vor păstra copiii și nici nu putem controla felul în care le vor interpreta la maturitate.
Putem însă să fim mai atenți la felul în care îi tratăm în prezent. Să ne ascultăm copiii când încearcă să ne povestească ceva. Să observăm lucrurile care îi pasionează, chiar dacă nouă nu ni se par interesante. Să fim fermi când este nevoie, fără să îi umilim. Să ne cerem iertare când greșim și să găsim timp pentru activități obișnuite, făcute împreună. Iar dacă într-o zi copilul ajuns adult își va aminti altfel o întâmplare, să fim dispuși să îi ascultăm și versiunea lui.
Poate că tu îți vei aminti cât ai muncit pentru a-i oferi tot ce avea nevoie. El își va aminti cum îl așteptai după școală, cum îl făceai să râdă sau cum îl ascultai când avea o problemă. Ambele povești pot fi adevărate. Și ambele fac parte din copilăria lui.
Surse:
Notă: Exemplele din articol sunt situații ilustrative, nu relatări ale unor participanți la studii. Cercetările susțin importanța relațiilor și a conversațiilor pentru dezvoltarea copilului, dar nu stabilesc o listă universală a amintirilor pe care fiecare persoană le va păstra până la maturitate.
