Cum poți să îți descoperi propria valoare, care te va conduce la stima de sine și mai apoi la iubirea de sine?
Iar acestea sunt doar câteva idei, LIFE.ro ne aduce o mulţime de alte propuneri, unele chiar şi pentru buget redus.
Conflictul din Ucraina a agitat spiritele si la noi in tara si, cu siguranta, te-ai intrebat cum sa vorbesti cu copiii despre razboi.
Organizația Salvați Copiii România e pe teren pregătită să acorde asistență umanitară copiilor și familiilor acestora
O mulțime de oameni vor să-i repare/ „salveze”/ vindece pe alții, se amestecă în viața altora, le spun altora ce „trebuie”/ „e bine” să facă, dar nu și-au rezolvat propriile probleme, nu s-au vindecat ei înșiși.
Cele mai mari dezamagiri din viata unui om vin tocmai din faptul ca isi seteaza niste asteptari prea mari.
Sunt cazuri in care sufletul unui om, inainte de a se incarna, a ales sa ascensioneze in aceasta viata, dar omul respectiv (care nu isi mai aminteste aceasta alegere) opune rezistenta Ascensiunii.
In astrologie, multe despre conflictele financiare si/sau succesul personal pot fi obtinute uitandu-te la casele a doua, a opta si a 11-a dintr-o diagrama natala individuala.
Traversăm o perioadă dificilă. În aceste săptmâni putem fi tentați să consumăm alimente în exces, compulsiv, din pricina tensiunii la care suntem supuși.
Nu este indicat sa pastrezi in casa medicamente, unguente sau siropuri care au termenul de valabilitate depasit. Astfel, in dulapiorul cu medicamente se gasesc pastile pe care le folosesti rar sau pe care le-ai achizitionat la sfatul unor amici si n-ai avut nevoie de ele cu adevarat.
Când binecuvântezi pe cineva sau ceva ,plantă sau animal creezi un scut al luminii de protecție divine asupra a ceea ce binecuvântezi.
Si cum o fotografie face mai mult decat 1.000 de cuvinte, iata cateva imagini ce dezvaluie frumusetea primaverii si care iti vor taia respiratia.
Eşti freelancer şi cauţi locuri noi din care să lucrezi? O platformă online olandeză pentru freelanceri, hoofdkraan.nl, a lansat de curând, conform independent.co.uk., un raport privind cele mai bune nouă oraşe din lume în care poţi lucra ca freelancer
Oamenii pică testul despărțirii pentru că nu au învățat lecția individualității. A fi un individ de sine stătător nu ține de faptul că ai un corp fizic care este separat de alte corpuri fizice.
Scopul suprem in viata al oricarui om este atingerea fericirii. Iar cel mai mare sabotor in atingerea acestei tinte este omul insusi.
Pe 7 decembrie, Venus paraseste semnul Capricornului si patrunde in Varsator, aducand cu ea o energie proaspata si inovatoare.
Ziua de 3 martie 2022 are o insemnatate aparte si din punct de vedere astrologic, nu numai numerologic. Este ziua in care Venus si Marte fac conjunctie cu Pluto, in Capricorn.
Stelele ar putea incheia ultimele saptamani ale ciclului zodiacal, dar nu inainte de roller coaster-ul emotional, care este Luna noua din 2 martie in Pesti.
Niciun om (în afară de tine) și niciun sistem nu te poate împiedica să-ți urmezi Destinul, indiferent cât ar încerca. Tu ești singurul care te poate bloca.
Pentru a pregăti copilul să meargă la școală trebuie să ne gândim la uniformă, la ce merge în ghiozdan, la rechizite școlare, la o posibilă gustare și la haine și încălțări copii.