Cum sa faci fata colicilor ca parinte - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum sa faci fata colicilor ca parinte

Sfatulparintilor » Bebeluși » Îngrijire bebelusi » Cum sa faci fata colicilor ca parinte
Cum sa faci fata colicilor
Credit foto: Imagine de Марина Вельможко de la Pixabay

Mai ales daca esti la primul copil, a avea grija de un nou-nascut poate fi o misiune dificila. Cand bebe are colici, lucrurile devin frustrante si tensionate in orice familie, asa ca nu te judeca prea aspru daca te simti coplesita. Oboseala (crizele de plans incep de obicei seara, cand tu deja esti extenuata), temerile inerente ca puiul tau are dureri iar tu nu-l poti ajuta, toate aceste lucruri incep sa te afecteze si te fac sa pui la indoiala abilitatile tale de a-l ingriji. Nu te lasa deznadajduita: esti o mama buna, iar aceasta perioada dificila va trece in cele din urma.

Plansetele ce par sa nu se mai termine nu sunt neaparat un semn ca bebelusul tau resimte dureri.

Daca are si alte simptome, cum ar fi febra, varsaturile sau diareea, ar fi indicat sa-l duci la medic pentru un consult, ca sa fii sigura ca nu e bolnavior. Totusi, de cele mai multe ori, pediatrul iti va spune ca nu exista o cauza aparte pentru crizele de plans, ci e vorba doar despre colici. Adevarul este ca nu exista un remediu miraculos pentru colici sau pentru plansetele copilului tau, insa poti incerca sa-l calmezi prin cateva metode simple si sa te rogi ca perioada aceasta sa treaca mai repede.

Cand micutul tau incepe sa planga necontrolat, respira adanc, numara pana la 5 (mai bine pana la 10) si ia la rand toate lucrurile de baza care i-ar putea provoca un disconfort: alapteaza-l, leagana-l si schimba-i scutecele, daca are nevoie. Incearca tehnicile de calmare ce functioneaza de obicei in cazul vostru. Totusi, retine ca aceste tehnici s-ar putea sa nu dea roade de fiecare data, asa ca s-ar putea sa fie nevoie sa incerci ceva nou. Oricum ar fi, aminteste-ti ca nu esti tu de vina (nu ai facut nimic gresit) si nu lua plansul copilului ca pe un afront personal.

7 trucuri anticolici testate de mamici

O perioada dificila

Pentru tine, colicile inseamna ca, desi bebelusul tau este sanatos, vei avea viata grea in urmatoarele cateva saptamani. Cand se intampla acest lucru, totul devine stresant si e posibil sa te simti deprimata, neajutorata si chiar nervoasa. Dar ultimul lucru pe care vrei sa il faci este sa directionezi frustrarea catre micutul tau!

Daca simti ca tensiunea creste si ca devii din ce in ce mai iritata, lasa-ti bebelusul in patut vreme de cateva minute, pentru a te putea calma. Daca esti doar tu cu micutul in casa, stabileste-ti o limita de timp in care sa te intorci la el. Daca ai nevoie, pune-ti ceasul sa sune peste cinci minute, ca sa stii cat timp a trecut de cand l-ai lasat singur. In orice caz, trebuie sa iti dai seama ca nu este vina ta pentru ca el plange. Daca nu esti multumita cu modul in care te comporti ca parinte, incearca sa schimbi acest lucru.

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 05/10/2023