Cat mai dureaza oare aceasta criza economica? se intreaba oamenii obisnuiti. Ei bine, nu exista un raspuns cert, indiferent de ce spun unii ce se considera atotstiutori. In acest caz, scopul tau nu trebuie sa fie asteptarea sfarsitului crizei economice ci cum sa invingi aceasta depresiune economica. Tocmai pentru ca nimeni nu are un glob de cristal care sa prezica cu acuratete cand economia mondiala va incepe din nou sa creasca, cel mai bine este sa inveti sa te descurci in aceste conditii.
Printre efectele negative ale actualei crize financiare si economice se numara tulburarile pe care problemele respective le aduc organismului, psihicului si starii noastre emotionale de zi cu zi. Cand nu vezi luminita de la capatul tunelului si esti inconjurat de datorii sau probleme, este cu atat mai dificil sa ai capacitatea de a te mobiliza sa gasesti un mod de a trai, coerent si decent, in aceste vremuri tulburi.
Intotdeauna invingatorii problemelor au provenit din randurile oamenilor care au crezut cu putere in reusita destinului lor.
„Viata nu e usoara pentru nimeni. Si ce daca? Trebuie sa fim tari si mai ales sa credem in noi insine. Sa credem in steaua sub care ne-am nascut si sa incercam, din toate puterile, sa ajungem la ea” – Marie Curie.
Iata o serie de directii care te vor ajuta sa traversezi decent emotional si psihic criza economica, ca atunci cand vremurile mai bune vor veni – si trebuie sa credem ca vor veni – sa te gaseasca intr-o forma buna si nu o epava umana.
Daca ai copii, cu atat mai mult trebuie sa fii mai responsabil cu privire la ceeace spui, faci, nu spui sau nu faci. Copiii vad si aud totul iar in mintea lor, ingrijorarile tale rostite capata proportii astronomice, ducand la probleme de tot felul, din pacate iremediabile in cazul lor.
In timpul crizei economice, iti poti pune economiile sa produca pentru tine
Nu doar tu trebuie sa muncesti, ci si economiile pe care le ai trebuie puse sa produca alti bani, oricat de putini ar fi ei. In crize, uneori intri in economii ca sa mergi mai departe pana cand soarele rasare din nou pe strada ta. Oamenii care vad cum economiile lor de-o viata se duc pe apa sambetei devin pe buna dreptate speriati, suparati si confuzi.
In alte cazuri, oamenii care au o bruma de bani pusa deoparte si in care nu intra, se feresc sa o investeasca in orice, preferand varianta clasica „banii la saltea”. Daca te afli in aceasta situatie fereste-te sa iei decizii care pe termen scurt par profitabile, insa pe termen lung iti pot pune in pericol securitatea financiara. O idee recomandata de specialisti este sa plasezi o buna parte din suma de care te poti dispensa in anii urmatori in actiuni.
Daca varianta actiunilor nu iti este confortabila ori familiara, poti sa-i tii intr-un cont la banca, insa asigura-te ca dobanda oferita depaseste macar rata inflatiei, ca sa ramai cu ceva.
Orice ai alege, ideea ca economiile tale iti produc bani, indiferent de suma, luna de luna, asigurandu-ti un venit pasiv (acel venit pe care il incasezi fara sa faci nimic in plus pentru asta ca si munca) iti va da o stare psihica buna si iti va permite sa te relaxezi un pic in stradaniile tale de a tine balanta financiara a familiei sub control.
Inconjoara-te de oameni fericiti si poti trece cu bine prin criza economica
Un nou studiu realizat de catre reprezentanti ai Universitatii Harvard a aratat faptul ca fericirea este contagioasa, raspandindu-se de la o persoana la ceilalti membrii ai familiei, vecini, prieteni. O persoana fericita poate sa creasca starea de fericire a celor cu care intra in contact cu 8-34%, iar efectul poate sa dureze un an. Motivul? Fiecare emotie pe care o simtim este insotita de o unda bioenergetica ce emana din centrul inimii spre exterior si care poate atinge o distanta chiar de 5 km fata de locul unde ne aflam cand simtim respectiva traire. Pentru mai multe detalii, poti urmari filmul „Legea rezonantei” pe care il recomandam cu caldura.
Te poti recompensa pentru a fi sanatos si ai noi parghii in criza economica
Daca ai nevoie de recompense pentru a te pune in miscare, exista si o veste buna: poti sa-ti platesti comportamentul sanatos. Ai vazut cat s-au scumpit tigarile si bautura? Gandeste-te la cati bani poti economisi daca renunti la aceste vicii. In plus, vei fi mult mai sanatos si cu pofta de viata odata ce ai renuntat la alcool si la tigari. Iar banii economisiti lunar din eliminarea acestor vicii ti-i poti aduna intr-o pusculita – daca ai suficienta vointa, evident – la care sa apelezi in cazuri de urgenta sau care sa te motiveze ca plan de viitor (bani pentru anumite rasfaturi in concediu, bani pentru cadoul copilului de ziua lui, etc).
Respecta-ti corpul si sanatatea cu atat mai mult in timpul crizei economice
Incertitudinea financiara are un efect negativ asupra sanatatii tale. Rezultatul a fost confirmat de un studiu la care au participat persoane fara un loc de munca. 80% dintre respondenti au fost diagnosticati ca avand noi probleme de sanatate pe care le-au capatat dupa maxim 18 luni de cand au fost concediati. Nu e pentru prima data cand auzim ca stresul imbolnaveste corpul iar gandurile negative pot eroda omul in interiorul sau pana il ucid. Totul porneste din mintea noastra, inclusiv sanatatea sau boala.
Pare o adevarata provocare sa nu iti lasi gandurile de ingrijorare sau deznadejde sa te domine si sa ramai sanatos in vremuri grele. Insa se poate daca iti pasa suficient de mult de tine: odihneste-te, dormi, nu renunta la miscare (mergi pe jos cat mai mult, urca scari, fa sport ori de cate ori poti) si incearca sa gasesti mici motive de bucurie, atat cat psihicul iti permite, considerand ca toate acestea nu sunt mofturi ci ceva obligatoriu de facut, un antidot ca sa nu te alegi cu noi probleme, de aceasta data de sanatate.
In plus, o dieta sanatoasa din care nu trebuie sa lipseasca acizii grasi Omega3 impreuna cu un complex bun de multivitamine si minerale te ajuta sa ramai in forma cat mai mult timp.
Fereste-te sa vorbesti problemele financiare de fata cu copiii
Problemele pe care familiile le traverseaza in timpul unei crize economice pot fi dintre cele mai severe si de prea multe ori parintii nu realizeaza ca a le verbaliza in casa de fata cu copiii declanseaza noi probleme grave in avalansa.
Copiii nu inteleg aceste aspecte, ei percep doar ca mama si tata sunt suparati, ingrijorati, disperati, plansi, confuzi, ca atare preiau aceste trairi care in interiorul sufletului lor capata dimensiuni catastrofale.
Un exemplu graitor in acest sens este cazul unei fetite de 8 ani din clasa a II a din Capitala care a fost diagnosticata de psihologul scolii cu depresie, tratabila in minim 8 luni, cauzata de discutiile pe o cota emotionala ridicata dintre parinti din pricina problemelor financiare din familie. Mama ramasa recent fara job, tatal cu un venit insuficient pentru a asigura un trai ca inainte familiei iar cei doi in certuri, ingrijorari si discutii permanente sub ochii si urechile copilei, au facut-o pe cea mica sa inteleaga ca viitorul este sumbru. De aici pana la depresie, lacrimi zilnice la scoala si incapacitatea de a se mai bucura de aproape nimic din copilaria ei nu a fost decat un pas.
Un copil, unul dintre multi altii de care nu stim, care va trebui sa duca in spate pentru toata viata aceste probleme, care probabil va atrage, spun psihologii, un destin compatibil cu lipsele, cu ingrijorarile din orice legat de viitor sau cu vizitele dese la psihoterapeuti.
Sa lasam copiii sa isi traiasca copilaria, indiferent de vremurile pe care le traversam. Cuvintele si emotiile noastre graveaza in ei efecte permanente si de nereparat.