🙏 Rugăciuni pentru copii și familie: cuvinte de liniște, ocrotire și întărire sufletească
Sfatulparintilor.ro vă oferă un set de Rugaciuni pentru copii și familie, mult folositoare sufletelor.
În momentele în care grijile devin mai apăsătoare, iar gândurile nu ne dau pace, rugăciunea poate deveni un refugiu pentru suflet și o sursă de liniște pentru întreaga familie. Mulți părinți caută cuvinte prin care să își exprime speranța, recunoștința sau dorința de protecție pentru cei dragi. Uneori, câteva rânduri rostite din inimă pot aduce pace, putere și sentimentul că nu suntem singuri.
În acest articol vă oferim:
Rugăciune către Dumnezeu Tatăl
Rugăciune către Domnul Iisus Hristos
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Rugăciune către Îngerul Păzitor
Rugăciune către Sfântul Duh
Sunt rugăciuni cunoscute, simple și necesare oricărei familii, păstrate și rostite de generații întregi. Deși multe dintre ele sunt bine cunoscute, uneori devine greu să le găsim într-un singur loc, mai ales atunci când simțim nevoia unor cuvinte care să aducă liniște, întărire și apropiere de Dumnezeu.
Iată ce alte rugăciuni puteți găsi publicate pe Sfatulparintilor.ro:
Rugăciune către Dumnezeu Tatăl
„Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul; și curățește, Doamne, smeritul meu suflet de toată întinăciunea trupului și sufletului. Și-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca, sculându-mă din așternutul meu, bine să plac preasfântului Tău Nume, în toate zilele vieții mele. Și să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup.
Și mă izbăvește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele. Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Rugăciune către Domnul Iisus Hristos
„Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, Însuți fiind desăvârșit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te depărta niciodată de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale.
Nu mă da pe mine ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa pe mine în pofta satanei, că sămânța putreziciunii este în mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Căruia ne închinăm, Împărate Sfinte, Iisuse Hristoase, păzește-mă când dorm, cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu care ai sfințit pe ucenicii Tăi.
Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu.
Luminează-mi mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ridică la timpul cuvenit spre a Ta slăvire; că preaslăvit ești, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh, în veci. Amin!”
Citeste continuarea: 1 2
