🙏 Rugăciuni pentru copii și familie: cuvinte de liniște, ocrotire și întărire sufletească
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
„Preacurată și binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Marie, maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet. Și cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele fără prihană să o petrec și prin tine raiul să dobândesc, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, care ești una, curată și binecuvântată.”
Rugăciune către Îngerul Păzitor
„Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte am greșit în ziua de astăzi și de toată viclenia vrăjmașului meu celui potrivnic mă izbăvește. Ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeul meu și te roagă pentru mine, păcătosul și nevrednicul rob. Ca să mă arăți vrednic bunătății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu, Iisus Hristos și tuturor Sfinților. Amin!”
Rugăciune către Sfântul Duh
„Doamne, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, miluiește, lasă și-mi iartă mie nevrednicului toate câte am greșit în această zi, ca un om și nu numai ca un om…
Păcatele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din obiceiul cel rău și care sunt din voia mea cea slobodă și din lene: ori de m-am jurat cu Numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau m-am mâniat, sau fără de vreme am adormit.
Sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am miluit, sau pe fratele meu am scârbit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau m-am mâniat, sau stând la rugăciune mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi. Sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau nebunește am râs. Sau ceva rău am cugetat, sau ce nu se cade am grăit. Sau de păcatul fratelui meu am râs.
Iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte.
Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine, leneșul și nevrednicul robul Tău, ușurează-mă, izbăvește-mă ca un Bun și de oameni iubitor.
Ca în pace să mă culc și să dorm, eu, și să cânt și să preamăresc preacinstit numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”
Mulțumim Editurii Bizantine care a cules aceste frumoase și mult folositoare rugăciuni.
Imagine de Couleur de la Pixabay
Citeste continuarea: 1 2
