Consolarea – ce este și ce nu este?

Experiențele de care avem parte în fiecare zi reprezintă frânturi ale unui proces complex al existenței umane. A fi om presupune a trece prin momente delicate, momente cu încărcătură emoțională și care de multe ori, ne fac să ne simțim descumpăniți și pe marginea prăpastiei. Nevoia noastră de a fi în contact cu cei din jur este uneori mai mare în momentele dificile ale vieții noastre. Atunci căutăm consolare, căutăm persoane care să ne asculte, să ne vadă dă suferința, neputința, descurajarea. Consolarea ne vorbește despre nevoia noastră de a fi alinați.

De cele mai multe ori, specialiștii vorbesc în studiile lor despre emoțiile clasice precum bucurie și frică, iubire și speranță, furie și gelozie, iar această mângâiere, consolarea nu este înțeleasă ca o emoție. Totodată, consolarea nu este niciodată abordată singură. Consolarea este fără îndoială legată de tristețe, care este o emoție clasică.

Emoțiile reprezintă o dimensiune experienţială calitativă. Această dimensiune este ceea ce distinge emoţiile de alte stări intenţionale precum credinţele şi dorințele. Ele diferă de alte stări afective prin tipul lor specific de intenționalitate dincolo de dimensiunea afectivă. Senzațiile corporale, cum ar fi o mâncărime, sunt definite de limitele corpului. Stări precum melancolia sau euforia sunt mai puțin precise în ceea ce privește referirea lor la lume. Dacă suntem triști, putem indica motivul sau măcar un factor declanșator. Dacă ne simțim melancolici, totul apare într-o lumină slabă, vagă și nu știm exact care este sursa stării noastre. Definiția de bază a emoțiilor ar trebui să fie atunci: emoțiile sunt atitudini experimentate calitative în care noi percepem ceva în lume într-un anumit fel valoros pentru noi. Dacă suntem triști înseamnă că înțelegem ceva despre lumea din jur care dă naștere acestei emoții în interiorul nostru. 

În unele privințe, emoțiile sunt adesea comparate cu percepțiile, dar nu sunt echivalente cu ele. În primul rând, în cea mai mare parte a timpului, emoțiile conțin motivații de a acționa – sau cel puțin sunt legate de ele. În caz de doliu, de exemplu, aceasta ar însemna retragerea din lume și izolarea de contextele sociale. În astfel de momente, avem nevoie de liniște, de conexiune cu sine, cu propria suferință. În al doilea rând, emoțiile sunt cel mai adesea arătate într-o expresie corporală.

Consolare – fenomenalitate și intenționalitate

Fenomenalitate

Prin contrastul stării de a fi consolat cu starea de a fi uşurat și dimensiunea sa fenomenală, putem ilustra că consolarea are o fenomenalitate. Consolarea și ușurarea seamănă între ele prin a avea o situație similară cu condiția lor prealabilă – și anume doliu, disperare, durere sau o altă nenorocire și o mișcare de ne îndepărta de ea. Dar în afară din această împrejurare, consolarea și ușurarea diferă. Ușurarea se simte ca o relaxare totală, un sentiment de eliberare și, la propriu, de a fi ușoară – cum ar fi „a ne elibera de o încărcătură a minții”. 

Consolare însă este resimțită ca o presiune de încetare și senzații similare, dar numai ca o relaxare până la un anumit punct. Nu este o relaxare totală. Uneori sentimentul poate fi asociat cu un loc cald, întunecat, în care ne putem simți ca acasă – dar nu cu un loc luminos care face parte din bucuria care poate urma după o ușurare completă. Consolarea este, după cum ilustrează exemplul, nu sfârșit de doliu și nenorocire, ci o schimbare a percepției asupra acestor sentimente întunecate.

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700

Mail: contact@clinicaaproape.ro

Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

ID 208031047 © Robert Kneschke | Dreamstime.com