7 ”teme pentru acasă” pentru părinți de la psihologul Laura Maria Cojocaru - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

7 ”teme pentru acasă” pentru părinți de la psihologul Laura Maria Cojocaru

Sfatulparintilor » Adolescenți » Comportament și dezvoltare » 7 ”teme pentru acasă” pentru părinți de la psihologul Laura Maria Cojocaru
teme pentru acasă pentru părinți
Credit foto: Depositphotos.com

Nu doar elevii primesc zilnic teme pentru acasă și sunt mustrați de profesori în fața clasei pentru că nu și-au îndeplinit sarcinile, ci și părinții prin ale căror odrasle se reflectă munca și atenția pe care o oferă acestora.

Un viitor tătic sau o viitoare mămică își începe studiile de părinte cu cel puțin un an înainte de venirea primului copil pe lume, iar examenul de părinte și-l dă la maturitatea acestuia.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cuvintele sunt cele mai puternice arme dacă vrei să rănești un copil, acesta are nevoie de dragoste, să fie ascultat, să simtă că este iubit și să nu se considere niciodată nedorit în familia sa. 

”Chiar și o mică remarcă adusă asupra sa, l-ar putea face să plângă. Nu-ți numi copilul incapabil, nu-l compara cu alții, nu-l face să se simtă inutil. Ești părinte, fii mândru de el! Dacă vei avea un copil, nu te panică, meseria aceasta se învață! Nu-l educa așa cum vrei tu, ci așa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care, abia după ani și ani se vor vedea roadele dar unde mulți pot eșua cu grație. Ca părinte, trebuie să-ți faci temele perfect și fără nicio greșeală, altfel riști să ai parte de niște roade stricate de care nu se va putea bucura nimeni. Primele roade tu le vei sădi încă de la naștere dar vor crește cel mai greu. Restul, copilul și le va sădi singur, sub atenta ta supraveghere”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce trebuie sa stii cand lasi copiii sa se joace la telefonul mobil. 5 sfaturi pentru parinti

În același timp, specialistul recomandă părinților 7 sfaturi utile care vor contribui major la creșterea sănătoasă a copiilor, nu atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic și emoțional: 

1. Nu vă învățați copiii să asculte orbește de voi

Din obsnuință, atunci când nu veți fi voi lângă ei, îi vor asculta orbește pe alții! Învățați-i să discearnă între ce este sau nu util și valoros pentru ei! 

2. Nu vă învățați copiii să accepte critici „constructive”

Demotivări de genul: „nu este suficient”, „puteai mai bine”, „copilul lui X este mai bun ca tine”, „râde lumea de noi/de tine” ș.a. îl vor determina să-i lase pe alții să le calce stima de sine în picioare! Învățați-i încurajarea, susținerea, aprecierea, respectul și acceptarea pentru a menține bucuria în viață lor și a celor importanți pentru ei! 

3. Nu vă învățați copiii să accepte să fie învinovățiți pentru renunțările și „sacrificiile” voastre

Sunt exclusiv deciziile voastre! Pentru că, atunci când vor fi adulți, nu vor ști cum să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt, gândesc și vor de la viață! Învățați-i sinceritatea, asertivitatea și asumarea responsabilității! 

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 09/12/2024