Poezii de dragoste. Cele mai frumoase 20 de poezii de dragoste

Dragostea, cea mai puternica si profunda emotie umana, a fost mereu subiectul inspiratiei pentru poeti de-a lungul secolelor. In acest articol, ne aventuram in lumea poeziei de dragoste, aducandu-va 20 de bijuterii literare care vor trezi sentimente si emotii profunde. De la clasicii romantici la poetii contemporani, aceste poezii de dragoste va vor duce intr-o calatorie emotionanta prin cuvinte frumoase si pasiune sincera. Indiferent daca sunteti un iubitor al poeziei sau doar cautati inspiratie pentru a va exprima dragostea, acest articol va va oferi o colectie de versuri si cuvinte frumoase asezate mestesugit de marii nostri poeti in rime. Asadar, haideti sa ne scufundam in lumea magica a poeziilor de dragoste.

Poezii de dragoste de Nichita Stanescu

Viata mea se ilumineaza                         

Parul tau e mai decolorat de soare,

regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat

ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii in declin,

corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,

sub ochiul tau verde la amiaza,

cenusiu ca pamantul la amurg.

Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.

Mai lasa-ma o secunda.

Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.

Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp. 

 

Poem

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?…

Poveste sentimentala

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. 

Eu stateam la o margine-a orei,

tu – la cealalta,

ca doua toarte de amfora. 

Numai cuvintele zburau intre noi,

inainte si inapoi. 

Virtejul lor putea fi aproape zarit,

si deodata,

imi lasam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam in pamant,

numai ca sa privesc iarba-nclinata

de caderea vreunui cuvint,

ca pe sub laba unui leu alergind. 

Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,

inainte si inapoi,

si cu cat te iubeam mai mult, cu atat

repetau, intr-un virtej aproape vazut,

structura materiei, de la-nceput. 

Ploaie in luna lui Marte

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Muzica

Deodata au venit pe sub copaci.

Duceau cu ei o chitara

care lasa in seara

o umbra grea, triunghiulara.

Dupa aceea au inceput sa cante

si melodia a intins spre tine

bratele ei reci.

Melodia intindea spre tine

bratele ei feline, bratele ei reci,

si n-am simtit cand te-a-mbratisat

cu imbratisarea

pe care uneori ti-o da inserarea,

electric si-ntunecat.

Melodia ospata din tine

cum ospateaza dintr-o prada

o forfota de raci.

Deodata au plecat de sub copaci.

Duceau cu ei o chitara

cu o umbra grea, triunghiulara,

smulsa din seara, rupta din seara.

Cand mi-am intors spre tine chipul

vazui doar un schelet ce-l lustruia

nisipul.

O, draga mea, iubita mea,

femeia mea,

bine-ai venit dintotdeauna.

Ti-am sarutat arcada, sternul,

osul suav ce-mpodobeste mana,

scheletul clipei strabatind eternul… 

Emotie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa

parul ei negru este suparat

mana ei luminoasa

demult m-a uitat, –

demult s-a uitat si pe sine

cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu ma inec in lumine

si scrisnesc in crugul anului.

Ii arat dintii din gura,

dar ea stie ca eu nu rid,

dulcea luminii faptura

mie, pe mine ma infatiseaza pe cand

ea sta plictisita si foarte frumoasa

si eu numai pentru ea traiesc

in lumea fioroasa

de sub ceresc.

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5