Există alimente pe care copiii de vârstă mică nu trebuie să le mănânce deoarece prezintă un risc crescut de înecare, dar și alimente care sunt contraindicate într-o alimentație sănătoasă. Pe unele dintre ele le cunoști cu siguranță, precum popcornul sau boabele de struguri. Încercăm în continuare să îți oferim lista completă pentru a ști de ce anume trebuie să te ferești.
Bebelușii și copiii de vârstă mică întâmpină probleme cu mestecatul, prin urmare anumite alimente reprezintă pentru aceștia un risc de înecare până la vârsta de 4 ani. Odată cu înaintarea în vârstă, atât dantura cât și procesul de masticație vor fi îmbunătățite, prin urmare le vei putea oferi fără probleme.
1. Lapte degresat (până la 1 an)
Toți bebelușii au nevoie de grăsimea și de caloriile pe care îl oferă laptele de mamă sau cel integral. Abia la împlinirea vârstei de 2 ani, dacă nu prezintă vreo problemă de sănătate, vei putea începe să îi oferi acest tip de lapte (este posibil și mai devreme dacă bebelușul are risc de obezitate).
2. Alimente sub formă de bucăți voluminoase (până la 3 ani)
O bucată de aliment (carne, brânză sau fructe) poate rămâne blocată în gâtul copilului, împiedicându-i respirația. Un exemplu clar este cel al strugurilor. Academia Americană a Pediatrilor recomandă să le tăiați în bucăți de maxim 12 mm sau să le răzuiți/pasați sau faceți cuburi (struguri, roșii cherry, căpșuni în stare crudă și morcovi, țelină, broccoli).
3. Sare (până la 1 an)
Bebelușii nu trebuie să primească sare în exces deoarece au rinichii insuficient dezvoltați. Pe lângă sarea sub forma de bază, evită să folosești vegeta sau sosuri când îi prepari mâncarea, să îi oferi șuncă, cârnați, chips-uri, biscuiți, alimente semipreparate.
Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/30uxw5x |