Mama mamei nu este inca bunica, pentru ca mai intai ea isi ajuta fiica sa devina mama, ea nu are grija de copil, nu pentru ca nu ii pasa, ci pentru ca cel care plange este chiar fiica ei, chiar daca din ochi nu ii curg lacrimi. Ea plange pentru ca o dor sanii, ea plange pentru fiecare zi este o necunoscuta, ea plange pentru ca o doare tot corpul si nu poate dormi.
Mama mamei spala haine, calca, pentru ca stie cat de greu este sa devii mama. In zori se gandeste de cate ori s-o fi trezit fiica ei pe timpul noptii si va veni foarte devreme ca sa o ajute putin, sa aiba grija de nepot, astfel incat aceasta sa poata dormi cel putin o ora. Mama mamei ii gateste mancarea si desertul favorit, se asigura ca mananca pentru ca stie ca are nevoie de putere pentru a rezista toata ziua si pentru a avea cel putin un zambet pe fata.
Mama mamei vede ce se intampla cu fiica ei intr-un mod diferit fata de ceilalti.
Nici sotul ei, nici soacra, nici sora nu pot vedea ce observa mama. Astazi fiica ei ii aduce aminte de ea acum cativa ani si se intreaba daca ceea ce a facut a fost cel mai bine. Desigur, ea crede si spune: am reusit si va reusi si ea. Mama mamei isi lasa deoparte viata ei, se intoarce sa fie mama in timp ce invata cum sa schimbe scutecele, in timp ce calmeaza bebelusul agitata din cauza colicilor, in timp ce pune comprese pe sanii plini de lapte ai fiicei sale, in timp ce linisteste un copil care nu se opreste din plans si o fiica confuza care plange si ea.
Citeste continuarea pe COPILUL.RO
