Wayne Dyer: Cele mai importante 11 lecții pentru a atinge succesul - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Wayne Dyer: Cele mai importante 11 lecții pentru a atinge succesul

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Dezvoltare personala » Wayne Dyer: Cele mai importante 11 lecții pentru a atinge succesul
2017.08.28-Wayne-Dyer
Dr. Wayne Dyer (1940-2015) a fost un celebru autor, psiholog, educator şi probabil cel mai iubit speaker motivaţional contemporan.El nu numai că a atins cele mai înalte culmi ale succesului, dar i-a învățat și pe mulți alții cum să realizeze acest lucru.

Prin prima sa carte „Zonele tale eronate” (Your erroneous zones), publicată în 1976, care s-a vândut în peste 35 de milioane de exemplare, Wayne Dyer a fost promotorul mişcării de self-help şi self-empowerment care continuă şi astăzi.

Interesul său sincer față de ceilalți răzbate din toată munca sa și din numeroasele acțiuni filantropice pe care le-a făcut.

Toate învăţăturile lui Wayne Dyer au provenit din experiența sa directă de a-și transforma propria viață într-un succes.  Iar acum, când se împlinesc 2 ani de la plecarea sa dintre noi, cuvintele lui sunt mai actuale ca niciodată.

 

 

Iată în continuare 11 lecții din viața și munca lui Wayne Dyer, care te vor ajuta să trăieşti o viaţă de succes:

 

 

1. Creează-ți singur oportunitățile.

Wayne Dyer a fost un om incredibil de ambițios şi de muncitor, care a reușit să își transforme prima carte într-un bestseller, vânzând copii ale acesteia singur, din portbagajul maşinii sale.

„Am dat zăpada și am livrat ziarul pentru că vroiam să am bani de cheltuială dar nimeni nu vroia sa îmi dea” spunea acesta.  „Mulți oameni au mentalitatea că anumite lucruri li se cuvin, că cineva trebuie să facă lucruri pentru ei.”

De când era copil orfan, aflat în grija asistenților maternali și până când a devenit pionierul mișcării de self-help, Wayne Dyer a arătat lumii că hărnicia și perseverența sunt cheile succesului.

 

 

 

2. Ajutorul dat altora este adevăratul succes.

De-a lungul vieții, Wayne Dyer a donat cu generozitate universității pe care a urmat-o și a ajutat la strângerea a milioane de dolari pentru televiziunea publică, pe lângă faptul că și-a dedicat viața misiunii de a-i ajuta pe ceilalți să își atingă potențialul.

Ajutorul dat altora creează pozitivitate și aduce abundență.  Fără acest ajutor dat celorlalți, succesul tău este gol și egoist.

 

 

 

3. Perspectiva ta îți determină întreaga lume în care trăieşti. 

Unul dintre citatele mele preferate, ale lui Wayne Dyer, a fost mereu: „Schimbă modul în care te uiți la lucruri, iar lucrurile la care te uiți se vor schimba.”

El spunea că s-a dovedit că la cel mai mic nivel subatomic, simplul act de a observa o particulă o schimbă pe aceasta.  Modul în care observăm aceste mici bucăți componente ale vieții este un factor care determină ceea ce vor deveni.

Dacă extindem această metaforă la particule din ce în ce mai mari și începem să ne vedem ca şi componente ale unui corp mai mare numit umanitate sau chiar și mai mare – viața în sine – atunci nu ne mai este atât de greu să ne imaginăm că modul în care observăm lumea în care trăim afectează această lume.

 

 

4. Amintește-ți că ai de ales.

„Simte-te groaznic sau simte-te motivat. Orice ai de făcut, alegerea este mereu a ta,” spunea Wayne Dyer.

Deși tindem să facem lucrurile să pară mai complicate decât sunt, ele sunt de fapt foarte simple. Orice experiențe ai, poți alege să le faci să fie diferite – le poți schimba fie în bine, fie în rău.

 

 

5. Nu ești ceea ce faci. 

În epoca productivității în care trăim, este foarte ușor să te identifici cu succesul de care ai parte.

„Nu pune semnul de egalitate între stima ta de sine și cât de bine faci lucrurile în viață. Nu ești ceea ce faci. Dacă ai fi ceea ce faci, atunci când n-ai mai face, n-ai mai fi”, spunea Wayne Dyer.

Trebuie să fii conștient că ești mult mai mult decât ceea ce faci, așa că atunci când va veni vremea eșecului – și ea va veni cu siguranţă cândva – tu vei fi suficient de puternic pentru a te aduna și a încerca din nou.

 

 

 

Citeste continuarea pe IDEISIBANI.RO.

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 04/09/2017