Ticurile reprezintă mișcări sau vocalizări (sunete) cu apariție bruscă, sunt repetitive, neritmice, stereotipe, involuntare (uneori pot avea și o componentă voluntară). Pot fi tranzitorii sau persistente și se accentuează în condiții de anxietate crescută.
Acestea debutează în copilărie, de obicei în jurul varstei de 7 ani și mult mai rar sub vârsta de 3 ani sau peste 15 ani. Ticurile diferă prin gradul lor de severitate, forma cea mai gravă fiind sindromul Gilles de la Tourette. Această tulburare are caracter familial și există modificări în circuitele frontale, subcorticale și ale corpilor striați. Se asociază frecvent cu alte tulburări (ex. tulburarea obsesiv – compulsivă).
Cauzele clare nu au fost încă descoperite, însă s-a evidențiat prezența unor dezechilibre biochimice, iar studiile imunologice s-au intensificat în contextul ipotezei autoimune.
În general debutul este cu mișcări bruște la nivelul feței și al ochilor, printre cele mai frecvente enumerându-se clipitul, strâmbatul gurii sau nasului. Acestea sunt accentuate de emoții și dispar în stare de relaxare sau în timpul somnului. În formele cronice sau în sindromul Tourette la început pot fi ticuri simple faciale, însă treptat apar mișcări mai complexe care imită gesturi (legănatul, apucatul brațelor) și asociază mai multe ticuri verbale (tușit, fluierat, dresul vocii, suflat).
Ticurile motorii pot fi simple sau complexe. Cele simple au implicat un număr mic de grupe musculare (ex. clipit, grimase ale feței, mișcări ale gâtului), iar cele complexe reproduc diferite gesturi (ex. aranjarea hainelor, ridicarea brațelor).
Ticurile vocale sunt de asemenea simple și complexe. Printre cele simple regăsim suflatul, fluieratul, iar cele complexe presupun silabe, expresii uzuale și propoziții.
Citește mai mult despre cum tratezi TICURILE
