Boala ca șansă - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Boala ca șansă

Teste de personalitate mandala

Lumea trece în această perioadă prin foarte multe schimbări. Se produc anumite separări între drumurile pe care s-au hotărât unii să își continue călătoria și cele care au fost îmbrățișate de către alții. Planeta Pământ și spiritul său, Gaia, sunt de ceva vreme în dimensiunea a 5-a iar oamenii care au decis deja că le vor însoți,  lucrează mai mult sau mai puțin conștient la înalțarea vibrației personale pentru a putea ține pasul.

În acest context, e posibil să vedeți în jur multă dramă, multă suferință, chiar si multe treceri dincolo de voal. De ce? Pentru că e nevoie de o curățare, de o abandonare a gândurilor, conceptelor, emoțiilor care nu ne mai servesc, aruncăm peste bord tot surplusul care ne trage în jos, ne lepădăm “pielea” veche, ardem complet ca să renaștem apoi din propria noastră cenușă.

Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care experimentați diverse suferințe sau auziți în jurul vostru numai despre boli mai mult sau mai puțin letale. Iar asta sperie. Boala este unul dintre cele mai eficiente mecanisme de “trezire” la realitatea Sinelui tău cel adevărat. Pentru ca un simptom , vrei, nu vrei, te constrânge să îi dai atenție

În general, noi, oamenii percepem boala ca fiind ceva venit asupra noastră dinafară; ca pe o tulburare neașteptată, nedreaptă, venită să ne întrerupă cursul liniștit al vieții. Asta ne face să ne simțim victime, să ne considerăm nedreptățiți de soartă, să ne plângem de milă și chiar să ne uităm cu invidie în jur, la cei sănătoși, care au avut mai mult noroc decât noi și nu au ‘căpătat’ așa o suferință.

Nu e de mirare de ce avem o singură preocupare când ne îmbolnăvim: să scăpăm cât mai repede de simptomele deranjante ca să ne putem continua viața în aclași mod ca înainte. Dar nu asta e scopul bolii.

Boala- ultimul bastion de apărare a integrității spirituale

Boala nu apare in corpul fizic, brusc, fără niciun anunț prealabil. Orice boala apare în corpurile energetice ale omului, cu mult timp înainte de a fi depistată în corpul fizic. Uneori sunt ani întregi în care ni se dă posibilitatea să “ îndreptăm” lucrurile, să ne schimbăm obiceiurile nesănătoase, emoțiile distructive și gândurile care ne îmbolnăvesc.

Citeste continuarea pe Quantumcoaching.ro

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 10/02/2015