4 rețete pe care copiii le pot face aproape singuri. Îi țin ocupați și îi fac să mănânce cu mai multă poftă
Să gătești împreună cu copilul tău rezolvă mai multe probleme în același timp. În primul rând ai rezolvat problema supravegherii copilului cât timp ești la bucătărie. Este lângă tine și este în siguranță. În al doilea rând, gătitul împreună este genul de activitate care duce la dezvoltarea legăturilor dintre părinți și copii. Ultimul, dar nu cel mai puțin important dintre aspecte, copilului îi crește încrederea de sine știind că a contribuit el însuși la prepararea diverselor tipuri de mâncare.
Iată 4 rețete pentru copii simple și rapide la prepararea cărora poți implica și copilul.
1. Ouă jumări cu brânză
Ai nevoie de 4 ouă, un sfert de ceașcă de lapte, sare, boia de ardei dulce, unt, un sfert de ceașcă de brânză rasă, 4 felii de pâine.
Ce are de făcut copilul? Lasă-l să amestece ouăle și laptele cu o furculiță. După ce adaugi puțină sare și boia, îl poți ajuta să topească bucățica de unt în tigaie, la foc mediu. Când untul s-a topit, ajută-l să toarne amestecul de ou și lapte și lasă-l să amestece în tigaie. Când s-a făcut, ia tigaia de pe foc, pune preparatul în farfurie și lasă copilul să adauge deasupra brânza rasă. Dacă este suficient de mare, îl poți lăsa să folosească aparatul de prăjit pâinea.
Încearcă și această rețetă video
https://www.youtube.com/watch?v=qW1YKVGBX7M
2. Limonadă
Ai nevoie de zahăr (după gust), o ceașcă de zeamă de lămâie (6 lămâi), o ceașcă de apă.
Ce are de făcut copilul? Lasă-ți copilul să prepare un sirop din apă și zahăr. Dacă este suficient de mare, îl poți ajuta să stoarcă singur sucul de lămâie. Apoi lasă-l să amestece siropul cu zeama de la lămâi. Puneți la frigider jumătate de oră și limonada e gata.
Încearcă și această rețetă video
Citeste continuarea: 1 2
