Shop
Ultimele 100 de articole

Cum sa vorbesti cu fiica ta despre prima menstruatie

14 martie 2018, , Vizualizări: ...
prima menstruatie - sfatulparinitlor.ro - Educatie sexuala: Cum sa vorbesti cu fiica ta despre menstruatie - freedigitalphotos.net

Prima menstruatie este un moment unic in viata fiecarei fete si un bun prilej pentru parinti (de obicei mame) pentru a vorbi despre educatia sexuala. Primele picaturi de sange care apar pot fi generatoare de bucurie pentru unele fete sau de ingrijorare si neliniste pentru altele. Indiferent de sentimentele aparute, prima menstruatie este dovada ca fiica ta devine femeie.

Multe fete se intalnesc cu prima menstruatie in jurul varstei de 12-13 ani (desi sunt fete carora menstruatie apare mult mai devreme sau mult mai tarziu). Un lucru este cert: daca astepti sa vorbesti cu fiica ta despre menstruatie cand aceasta apare este deja prea tarziu. Discutiile despre educatie sexuala, despre sanatate sexuala, despre menstruatie se incep mai devreme. Chiar si cu baietii. Si ei trebuie sa stie despre menstruatie nu?

Cum copiii incep sa fie implicati in relatii sexuale foarte devreme, este indicat ca parintii sa vorbeasca cu ei cat mai curand. Atat baietii, cat si fetele ar trebui sa stie ca sarcina se poate instala chiar daca n-a aparut inca prima menstruatie: ovulatia se petrece inainte de prima menstruatie.

 

Citeste aici Cum sa grabesti venirea menstruatiei.

 

Ce este menstruatia?

In timpul ciclului menstrual, hormonii eliberati ajuta organismul sa se pregateasca pentru o eventuala sarcina. Pregatirea incepe cand ovarele (doua organe ovale asezate in stanga si in dreapta uterului) produc hormonii estrogen si progesteron. Acesti hormoni aduc anumite modificari endometrului care se pregatesc pentru “primirea” ovulului. Ovulul este eliberat din ovar – ceea ce se cheama ovulatie – la jumatatea ciclului menstrual. Ovulul traverseaza trompa uterina si se duce catre uter. Daca in timpul “calatoriei” este fertilizat de spermatozoid se “agata” de uter. Daca nu este fertilizat, ovulul se dezintegreaza, nivelul de estrogen si progesteron scade, captuseala uterului se desprinde si se elimina prin ceea ce se cheama menstruatie.

Ciclul menstrual este acea perioada dintre prima zi de ciclu si prima zi din ciclul urmator. De regula, un ciclu menstrual are 28 de zile, insa unele femei il pot avea de 22 de zile, iar altele de 45. Menstruatia poate dura aproximativ 5 zile (cu unele mici diferente in plus sau in minus), in timpul ei eliminandu-se intre 30 si 59 ml de lichid menstrual.

In primii ani de la aparitia menstruatiei, ciclul menstrual poate fi neregulat. Se poate intampla ca o tanara sa aiba doar 3-4 menstruatii pe an. Absenta menstruatiei se numeste amenoree si orice fata de peste 15 ani careia nu i-a aparut inca menstruatia pana la aceasta varsta ar trebui sa consulte medicul.

 

 

Cand sa vorbesti despre prima menstruatie

Discutiile despre corpul uman si despre functionarea lui ar trebui purtate de la varste foarte fragede. Incet-incet, si pe intelesul lor, copiii trebuie sa afle cat mai multe informatii. Sa astepti pana in ultima clipa poate fi coplesitor si pentru tine, si pentru copil, intrucat este vorba despre o avalansa de informatii care trebuie sa ajunga corect la copil. Copiii care se indreapta catre pubertate, ar trebui sa stie ce se intampla cu corpul lor: li se maresc sanii, apar parul pubian, axial, menstruatia, la fete sau schimbarea vocii, aparitia barbii, marirea penisului etc. la baieti. Un alt element pe care parintii ar trebui sa-l discute cu copiii lor este ca fiecare corp se transforma intr-un anumit ritm si ca nu ar trebui sa se compare cu prietenii sau colegii de clasa, chiar daca sunt de varste apropiate. Fiecare are ritmul lui de dezvoltare.

Si cel mai bine este ca toate aceste informatii sa le primeasca de la parinti, pentru ca cei mici sa nu fie nevoiti sa apeleze la alte “surse” mai putin avizate. Nu trebuie sa astepti sa vina copilul sa intrebe, trebuie sa-i arati ca esti deschis sa vorbesti cu el despre aceste subiecte si sa stie ca de la tine poate afla raspunsul la toate intrebarile care-l macina.

Revenind la menstruatie, aceasta trebuie explicata in termeni pozitivi. Nicidecum fetitele nu trebuie sa fie speriate de “blestemul” menstruatiei. Mamele ar trebui sa le explice fetelor lor ca menstruatia este ceva normal, minunat, fara de care o femeie nu poate deveni mama. De asemenea, fetele ar trebui sa stie cat mai multe lucruri despre igiena intima in perioada menstruatiei si despre utilizarea tampoanelor, precum si despre durerile menstruale.

 

 

Intrebari pe care le poti primi despre menstruatie

Iata cateva intrebari pe care le poti primi atat de la fete, cat si la baieti in ceea ce priveste menstruatia.

De ce au numai fetele menstruatie? Menstruatia apare doar la fete pentru ca ele au uter. Baietii nu au uter, insa la ei intervin alte schimbari la pubertate: schimbarea vocii, cresterea penisului, aparitia parului pubian.

Vor avea fetele menstruatie pana la moarte? NU. Femeile vor inceta sa mai aiba menstruatie in jurul varstei de 45-50 de ani (cu diferente in plus sau in minus), ceea ce inseamna ca dupa aceasta varsta nu mai pot avea copii (fara interventia stiintei).

Cat dureaza menstruatia si cat sange curge? Durata menstruatiei depinde de la femeie la femeie. Daca unele au 3 zile, altele pot avea o saptamana. Scurgerile pot fi usoare, moderate sau abundente, eliminandu-se intre 30 si 59 ml de sange. O fata se poate astepta la oricare din variantele mentionate mai sus, de la un ciclu la altul.

 

Tampoane interne sau externe? O fata poate alege oricare varianta, in functie de confortul fizic si emotional. Tampoanele interne nu sunt recomandate in primii ani de menstruatie intrucat pelvisul si vaginul sunt in dezvoltare.

Pot inota daca sunt la menstruatie?Fetele trebuie sa stie ca sunt normale. Chiar daca sunt la menstruatie, pot face orice isi doresc daca se simt confortabil. Daca vor se inoate in timp ce sunt la menstruatie pot folosi un tampon intern, daca se simt OK.

Ce este Sindromul socului toxic (SST)? SST este o infectie bacteriana foarte periculoasa, dar foarte rara, asociata cu utilizarea tampoanelor interne. Aceasta poate fi preintampinata prin schimbarea cat de des posibil a tampoanelor. In medie se recomanda schimbarea unui tampon la 4 ore si chiar mai des pentru scurgerile abundente.

Sunt dureri la fiecare menstruatie? Crampele menstruale le sperie pe fete. Insa ele trebuie sa stie ca acestea nici nu apar in primii 1-2 ani de menstruatie. Si chiar daca apar, acestea sunt mici si dureaza o zi-doua. Respiratiile adanci si exercitiile fizice pot ajuta la diminuarea crampelor. Daca durerile sunt insuportabile, atunci se poate recurge la medicamente cu continut de ibuprofen, insa cel mai bine este sa cereti sfatul medicului inainte de a o face.

Ce este Sindromul premenstrual (SPM)? SPM inseamna schimbari fizice si emotionale (iritabilitate, tensiune, balonare, sensibilitatea sanilor) care se petrec in timpul sau putin inainte de menstruatie. Insa fetele nu dezvolta SPM in primii ani de la aparitia menstruatiei si cele mai multe dintre ele nu sufera de sindromul premenstrual nici dupa aceea. Persoanele care se confrunta cu SPM trebuie sa acorde o atentie sporita odihnei, exercitiilor fizice si dietei echilibrate.

Pot folosi deodorante speciale la menstruatie? NU. Mai mult, dusurile si utilizarea deodorantelor pot dezechilibra flora bacteriana normala de la nivelul vaginului si pot aparea infectii bacteriene periculoase.

 

 

Sfaturi sa vorbiti despre prima menstruatie

Asa cum parintilor le poate fi jena sa vorbeasca despre acest subiect, si copiilor le poate fi greu sa-si dezvaluie ingrijorarile in fata lor. De aceea este indicat ca parintii sa fie deschisi in fata copiilor, pentru ca acestia sa capete incredere si sa vina la ei cu intrebarile care-i framanta. Iata cateva sfaturi care sa te ajute:

– cauta carti si materiale video care sa te ajute in sustinerea discutiilor;

– cere sfatul medicului de familie pentru a oferi cele mai corecte informatii despre pubertate si menstruatie;

– daca primesti o intrebare al carui raspuns nu-l cunosti, spune-i copilului ca te vei informa si asigura-l ca-i vei raspunde;

– pentru a sparge gheata, poti incepe discutia in timp ce este o reclama la televizor despre un anumit produs de igiena intima sau despre medicamentele pentru stoparea durerilor menstruale etc.;

– daca iti auzi copilul vorbind despre menstruatie, intreaba-l de unde stie si discutati deschis despre faptul ca unele informatii pot fi gresite;

– inainte de un control medical de rutina, spune-i fetei ca este posibil ca medicul sa o intrebe daca are sau nu menstruatie. De asemenea, o poti incuraja sa vorbeasca cu medicul despre asta daca vrea.

 

Cel mai important lucru cand vorbesti cu copiii mai ales despre lucruri care tin de educatia lor sexuala este sa le spui adevarul. Nu evita raspunsurile pentru ca ii poti determina sa le caute in alta parte, iar sursa la care apeleaza sa nu fie tocmai cea mai indicata.

Cuvinte cheie: , , ,

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Meniu