Cum ajutăm copilul care fură. Sfaturi de la psihologul Alexa Pleşcan

Mulţi părinţi se adresează unui psiholog pentru copii deoarece află, de cele mai multe ori de la educatoare sau învăţătoare, că propriul copil fură. Părinţii se simt cu atât mai îngrijoraţi cu cât au un statut financiar ridicat. Ei se simt ruşinaţi şi nu îşi explică de ce copilul lor a ajuns să manifeste un astfel de comportament.

Înainte de a vorbi despre furtul la copilul mic, trebuie precizat că primul lucru care ne va ajuta să înţelegem cauzele unui astfel de comportament este vârsta copilului. Înainte de vârsta de 5-6 ani copilul nu a achiziţionat încă simţul proprietăţii. El nu are delimitată foarte clar diferenţa dintre „al meu” şi „al tău”. Prin urmare, conceptul de „furt” îi este străin copilului sub vârsta de 5 ani. El este preponderent dominat de ceea ce îi aduce plăcere şi îşi doreşte ca tot ceea ce îi produce plăcere să intre în posesia lui. Odată cu dezvoltarea sa biologică, cognitivă şi emoţională, copilul îşi va însuşi, progresiv, conceptul de proprietate. Astfel va înţelege că unele obiecte nu îi vor aparţine cu toate că şi le doreşte. Va învăţa să-şi amâne plăcerea şi să tolereze frustrarea.

Te-ar mai putea interesea si: Cum sa iti inveti copilul sa nu minta. 10 trucuri utile pentru parinti

Aceste achiziţii sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea armonioasă a copilului aflat în creştere.

Ce se întâmplă însă când un copil peste vârsta de 6 ani fură în mod repetat? Poate fi vorba de obiecte mici, de jucării, dulciuri sau chiar bani. Actul poate începe acasă şi apoi continuă la şcoală. Dacă cel mic neagă acest comportament înseamnă că el este destul de conştient de actul său şi de implicaţiile lui. Un copil care trăieşte într-un mediu în care nevoile primare, de hrană, îmbrăcăminte sau adăpost nu îi sunt satisfăcute, el poate ajunge să fure tocmai pentru a-şi împlini aceste nevoi. Dacă însă copilul care fură nu suferă carenţe în ceea ce priveşte nevoile primare, putem vorbi despre cauze emoţionale care declanşează acest comportament.

Un copil care fură este fie un copil cu carenţe afective, fie un copil care resimte un abandon familial, fie un copil ai cărui părinţi au divorţat, fie un copil care a eşuat în interiorizarea limitelor puse din exterior. În fiecare dintre aceste situaţii, obiectul pe care copilul îl caută şi îl obţine prin actul de a fura reprezintă ceva din viaţa copilului despre care el a simţit că este deprivat şi asupra căruia simte că are nişte drepturi.

Nu rata nici: Cand copilul fura de la parinti… Ce trebuie sa stii ca sa gestionezi situatia

Cum îl ajutăm pe copilul care fură?

Pedeapsele sau inducerea culpabilităţii nu îl vor ajuta pe copil prea mult. Sancţionarea comportamentului are efecte doar pentru scurtă durată. Dacă suntem unul dintre părinţi, vom vorbi cu copilul şi vom căuta să înţelegem ce anume l-a determinat să adopte acest comportament. Dacă încercăm să înţelegem împreună cu copilul cauzele faptelor sale, îl vom putea ajuta să treacă peste această etapă. Actul de a fura, atunci când devine repetitiv, reprezintă o modalitate pe care copilul a ales-o pentru a-şi exprima suferinţa, dificultatea lui de a face faţă unor emoţii copleşitoare.

Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi. Pentru consultaţii în Bucuresti vă puteţi programa la numărul de telefon 0735.524.756 sau la contact@alexaplescan.ro